75 de kilometri de drumuri judeţene, modernizate în Suceava

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Modernizarea drumurilor județene
Modernizarea drumurilor județene
O lungime de peste 75 de kilometri de drumuri judeţene, inclusă în proiectul axei rutiere Suceava-Iaşi, va fi modernizată cu bani europeni prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 6 - Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională şi locală, a declarat presei, joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur. 

El a precizat că este vorba despre patru tronsoane ce traversează 11 localităţi, în lungime totală de 75,739 kilometri, valoarea investiţiei fiind de peste 30 de milioane de euro. 

Prin proiectul axei rutiere strategice Suceava - Iaşi se vor moderniza tronsoanele de drum judeţean DJ 208A Suceava - Ipoteşti - Bosanci - Udeşti - Liteni - Dolhasca, DJ 208 Dolhasca - Budeni - limita judeţul Iaşi, DJ 209C Suceava - Frumoasa - Liteni/Moara, DJ 209D Liteni/Moara - Zahareşti - Stroieşti - Costâna - Dărmăneşti. 

Potrivit lui Flutur, CJ Iaşi, desemnat lider de proiect, a predat CJ Suceava, joi, documentaţia tehnică, şi s-a lansat procedura de achiziţie publică pentru încheierea contractelor de execuţie a lucrărilor, pe două loturi, respectiv DJ 208 şi DJ 208A, de la Suceava prin Ipoteşti, Bosanci, Udeşti, Liteni, Dolhasca, până la limita cu judeţul Iaşi, precum şi DJ 209C şi DJ 209D, de la Suceava prin Frumoasa, Liteni/Moara, Zăhăreşti, Stroieşti, Costâna, până la Dărmăneşti.

Citește și: Autostrada Marii Uniri. CNAIR a semnat reactualizarea studiului de fezabilitate

''Proiectul, în valoare de 149.902.305,16 lei, peste 30 de milioane de euro, este finanţat cu fonduri europene prin POR 2014-2020, Axa prioritara 6 - Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională şi locală. În 2016 am găsit un proiect foarte încâlcit, neadaptat la ghidurile finanţatorilor. Ne-am mobilizat şi am depus primii proiectul, în noiembrie 2016. Însă lucrurile au trenat şi chiar a trebuit să fim promotorii unor modificării legislative pentru a debloca proiectul, care, şi acestea, au durat până au fost adoptate. În sfârşit putem intra în line dreaptă pentru realizarea lucrărilor de modernizare pe o lungime considerabilă de drumuri judeţene, peste 75 de kilometri, pe tronsoane extrem de circulate, traversând 11 localităţi'', a spus Flutur.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă

pixel