Din valoarea totală a proiectului, până în prezent s-au investit 327 milioane de euro, incluzând Iulius Mall Timişoara, la care se adaugă alte 115 milioane de euro destinaţi dezvoltării celei mai înalte clădiri de birouri din România, aflată în construcţie.
Iulius Town reprezintă primul ansamblu de tip mixt realizat în vestul ţării şi cel de-al doilea din portofoliul companiei IULIUS, după Palas Iaşi. Este un proiect regional, care se adresează Timişoarei, clienţilor din judeţele limitrofe şi celor din ţările din proximitate, Serbia şi Ungaria.
„În 2005, când inauguram Iulius Mall Timişoara, știam că nu ne vom opri aici, iar clienții noștri au confirmat această așteptare. Iulius Mall s-a integrat rapid în viața unui public care a depășit granițele ţării şi care a impus continuarea proiectului la o scară mult mai mare. Astăzi, Iulius Town este orașul din oraș, un proiect multifuncţional care generează valoare adăugată pentru comunitate şi întreaga zonă. Împreună cu partenerul nostru, compania Atterbury Europe, am dezvoltat un pol de business regional, care contribuie la dezvoltarea economică, dar şi un spaţiu cosmopolit de shopping şi relaxare, unic în România”, a declarat Iulian Dascălu, Preşedintele companiei IULIUS.
„În iunie 2017, am semnat cu IULIUS un joint venture 50/50 pentru accelerarea ritmului rapid de dezvoltare pentru Iulius Town Timișoara și alte proiecte. Parteneriatul nostru produce rezultate solide, după cum se poate vedea în prima etapă absolut impresionantă a dezvoltării mixte cu funcţiuni de retail, divertisment și clădiri de birouri”, a declarat Henk Deist, CEO al companiei Atterbury Europe.
Situat în centrul Timișoarei, Iulius Town reprezintă cel mai important proiect de real estate inaugurat anul acesta pe piaţa din România. Iulius Town este o sumă de recorduri: cea mai mare suprafață de retail din afara Bucureștiului – 120.000 mp, 450 de magazine - și cea mai mare ofertă de spații de birouri clasa A din regiune – peste 100.000 mp.
Branduri internaționale în premieră, cele mai frumoase şi mai noi concepte de magazine disponibile în Europa, precum şi o varietate de cafenele și restaurante tematice, cu terase şi privelişte spre zona verde confirmă Iulius Town drept destinația numărul 1 din vestul ţării pentru shopping, petrecerea timpului liber și socializare.
Printre noutăţi se numără: Zara Home, Oysho, Peek & Cloppenburg, Liu Jo, Intimissimi, Marks & Spencer, Distinctive multibrand - A | X Armani Exchange, Napapijri și Pepe Jeans London, Superdry & New Era, Next (kids), Sizeer, Grid, Primigi, Teilor Fine Jewellery, Beautik Haute Parfumerie, Meli Melo Deco etc. Alte branduri din Iulius Mall și-au extins suprafaţa și au implementat cele mai moderne concepte de magazine: Zara, Massimo Dutti, Pull & Bear, Bershka, Stradivarius, Guess, Mango, Sephora, Douglas şi Musette.
Oferta va fi completată cu o extindere a World Class, care va deschide cel mai mare centru de fitness din România, cu piscină semiolimpică. De asemenea, Cinema City va inaugura un cinema multiplex extins, cu o capacitate de 12 săli şi va implementa, pentru prima oară în afara Capitalei, conceptul de cinema VIP, cu cină şi film în sistem all inclusive.
Iulius Town include şi concepte aparte de food & beverage, precum cafenele şic şi restaurante tematice, cu specificuri culinare diverse: mexican, mediteranean, libanez, italian, grecesc, sârbesc şi românesc.
Traficul anual estimat pentru Iulius Town este de peste 20 de milioane de vizitatori.
Iulius Gardens, ancora principală a proiectului mixt
Parcul din Iulius Town a presupus o investiţie în valoare de 8,7 milioane de euro şi a fost realizat de o echipă de specialişti din Italia, Germania şi România. Spaţiul verde integrează 10.000 de arbuşti şi 1.400 de arbori de talie mare, transportaţi de la pepiniere din Italia cu peste 500 de autocamioane. Aici, vizitatorii se vor destinde citind o carte pe iarbă, parcul beneficiind de suprafețe generoase acoperite cu gazon special, care permite traficul intens. Iulius Gardens mai include un lac, pe o suprafaţă de 800 mp, un carusel venețian etajat pentru copii, un foişor, alei de promenadă şi piațete pentru evenimente şi târguri în aer liber.
Iulius Town dispune și de un centru ultramodern de conferințe, cu trei săli elegante și o capacitate de până la 1.000 de persoane, care vor găzdui evenimente business şi private.
În ansamblu se va deschide, pe 9 septembrie, prima grădiniţă din Timişoara cu predare în limba engleză după curriculum britanic, dar şi o şcoală primară.
Pol regional de business şi investiţii în infrastructură
Prima etapă de dezvoltare a Iulius Town include peste 100.000 mp de birouri, în care vor lucra aproximativ 13.000 de persoane. Primele trei clădiri sunt operaționale (50.000 mp închiriabili), printre chiriași numărându-se companii multinaționale din IT, automotive şi customer support. Al patrulea imobil office, aflat în construcţie, va fi şi cea mai înaltă clădire din România. United Business Center 0 (155 m înălţime, 27 de etaje) va include 52.000 mp închiriabili de birouri, un hub medical pe o suprafaţă de 3.000 mp, restaurante, magazine şi un centru de conferinţe.
Iulius Town a presupus investiţii semnificative în infrastructură, în valoare totală de 13 milioane de euro. Străzile din proximitatea proiectului au fost lărgite şi modernizate, iar un tunel auto cu două benzi pe sens, care traversează ansamblul, contribuie la fluidizarea traficului din zonă. Toate aceste investiţii au fost sau urmează a fi donate municipalității.
Pe lângă rolul său funcţional, tunelul este o veritabilă galerie de artă murală de dimensiuni impresionante, datorită lucrărilor realizate de 30 dintre cei mai buni grafferi din lume. Acest proiect s-a desfăşurat pe o suprafaţă de 2.000 mp şi a beneficiat de participarea unor artişti din Venezuela, Peru, Brazilia, Mexic, Spania, Italia, Republica Moldova şi România.
Tot la capitolul infrastructură, alte 40,7 milioane de euro au fost investite în spaţii de parcare (într-o parcare supraetajată şi una subterană), numărul locurilor disponibile depăşind 4.000. La acestea se adaugă cele 800 de spații pentru parcarea bicicletelor din întregul ansamblu.
Contribuţiile directe la bugetul local furnizate de Iulius Town sunt estimate la peste 6,5 milioane de euro pe an din impozitele pe clădiri.
Trei zile de festival
Cu ocazia inaugurării, în Iulius Town sunt programate trei zile de festival cu evenimente speciale, desfășurate sub sloganul Luminăm #TimișoaraÎmpreună. Pe 30 august, se vernisează expoziţia de graffiti „UnderTown” din tunelul auto, cu activări de tip street art, iar seara, timișorenii și turiștii sunt așteptați la „Microcosmos Acrobatic Show”, o paradă de structuri mecanizate gigant, care se vor transforma în scene pentru acrobații aeriene.
Pe 31 august, Timişoara va doborî un nou record mondial Guinness World Records®: cele mai multe lumini LED aprinse simultan. Seara va continua cu un concert Smiley și Feli și cu un show de artificii. 1 septembrie este ziua dedicată copiilor, pe care îi aşteaptă Gaşca Zurli. Cele trei zile se vor încheia cu spectacolul de artă stradală „Constellations”, un univers fantastic al constelaţiilor şi zodiacului, transpus în baloane uriașe.
Iulius Town în cifre:
Investiţie: 442 milioane euro dezvoltare Iulius Town: 105 milioane euro Iulius Mall Timișoara + 222 milioane euro 3 clădiri de birouri, retail, parc, parcări, infrastructură + 115 milioane euro clădirea de birouri UBC 0, aflată în construcţie
Suprafaţă construită: 443.000 mp (inclusiv Iulius Mall şi UBC 0)
Retail: 120.000 mp, cea mai mare zonă de cumpărături din afara Bucureştiului
450 de magazine, cafenele şi restaurante tematice
Noutăţi: Zara Home, Oysho, Peek & Cloppenburg, Liu Jo, Intimissimi, Marks & Spencer, Distinctive multibrand - A | X Armani Exchange, Napapijri și Pepe Jeans London, Superdry & New Era, Next (kids), Sizeer, Grid, Primigi, Teilor Credentials, Beautik Haute Parfumerie, Meli Melo Deco etc.
Cinema multiplex: 12 săli; cinema VIP - cină şi film all inclusive
Cel mai mare centru de fitness din România: 3.400 mp
Trafic: 20 milioane de persoane anual
Office: 100.000 mp de spaţii office, 4 clădiri clasa A
30 de companii: Intel, Microsoft, Veoneer, ACI Worlwide, Ness Digital Engineering, Atos, Visma Software, NTT Data, Bitdefender, Endava, Steadforce, Virtual 7, Cognizant, Azets Insight etc.
UBC 0: 155 de metri şi 27 de etaje, cea mai înaltă clădire din România
13.000 de angajaţi în clădirile de birouri (inclusiv UBC 0)
3.000 de angajaţi retail
3 săli de evenimente, până la 1.000 de participanţi
3.000 mp hub medical în UBC 0
13 milioane euro modernizare infrastructură
Tunel auto: două benzi pe sens, 200 m lungime
4.000 de locuri de parcare
Despre IULIUS
Compania IULIUS este cel mai mare dezvoltator şi operator de proiecte mixte din România, cu un portofoliu operaţional care cuprinde peste 300.000 mp de spaţii de retail şi 146.200 mp de spaţii office clasa A. Compania a creat reţeaua naţională IULIUS MALL, cu patru shopping mall-uri regionale (în Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava), primul proiect mixt din România, Palas Iaşi, şi primul proiect mixt din vestul ţării, Iulius Town Timişoara.
Cu un trafic anual de peste 68 milioane de vizitatori, proiectele companiei sunt lider de piaţă la nivel regional. În cele 12 clădiri de birouri din ţară, dezvoltate sub brandul United Business Center, lucrează peste 14.500 de persoane, la 60 de companii multinaţionale.
Despre Atterbury Europe
Atterbury Europe B.V. („Atterbury Europe”) a fost înființată de compania sud-africană de dezvoltări imobiliare Atterbury Property Holdings (Pty) Ltd în anul 2014. În prezent, compania este deținută de un consorțiu de investitori privați (37,5%), de RMB Holdings Limited (37,5%) și Pareto Limited (25%).
Cinci ani mai târziu, succesul platformei este evident prin deținerea de acțiuni în comun la companii imobiliare cu proprietăți în valoare de peste 1 miliard de euro, răspândite în trei țări, preponderent sub forma unor centre comerciale dominante, situate în locații cu vizibilitate crescută. Mai mult, echipa promovează creșterea valorii, prin extinderea continuă a proiectelor de dezvoltare din Cipru, Serbia și România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Agenția Națională de...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Greenpeace România a câștigat...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...
Decizia adoptată în ședința de...
Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...