A început încărcarea cardurilor sociale cu cei 250 lei din august 2024

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Vestea zilei pentru românii care beneficiază de programul "Sprijin pentru România".

Luni, 12 august, a început alimentarea cardurilor pentru alimente cu tranşa de 250 de lei aferentă lunii curente. Am primit pe adresa redacţiei un mesaj de la un beneficiar din Bucureşti care ne-a spus: "Astăzi, în jurul orei 11.00, am primit pe aplicaţie mesaj cum că au fost încărcaţi cei 250 de lei". 

 

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:

- persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;

- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

- familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;

- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

- persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.

 

Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:

1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului),

2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și

3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.

 

Beneficiarul care a pierdut/nu îi funcționează cardul social trebuie să anunțe emitentul, apelând serviciul de Asistență Clienți sau utilizând aplicația mobilă a emitentului. Emiterea unui nou card și expedierea la adresa emitentului se vor face, prin grija emitentului, în termen de 60 de zile de la data la care cardul a fost declarat pierdut.

 

Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:

Edenred: 021 301 33 03

Sodexo: 021 204 46 64

UP România: 0374 66 22 73

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan
Ro e-TVA

Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...

Un contabil face calcule

Regimul fiscal al microîntreprinderilor în 2026

Guvernul confirmă menținerea impozitului de 1% pe...

Microcipuri / Foto: TSMC
Viktor Orban
Baterie Solid State

Argintul devine metal strategic pentru bateriile auto

Gigantul sud-coreean Samsung SDI dezvoltă o nouă...

Cristian Pistol
Euro și dolarul au ajuns aprape de paritate
Transelectrica / FOTO: Facebook
Proba irefutabilă prezentată de Ministerul Apărării din Rusia
Familie / Foto: Freepik
Un bijutier studiază un diamant
Casă de pensii
Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...

Casă de schimb valutar
Bursa de Valori București
Bani într-un portofel
Bani / Foto: Freepik
Terminal GNL

Ce riscă firmele de stat care nu își aprobă bugetele la timp

Guvernul introduce un instrument de presiune directă...

ROBOR

Ce se întâmplă cu ratele românilor la final de an

Dobânzile din piața monetară interbancară au rămas la...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Liberty Galați, fostul Sidex
Loto
ANAF / Foto: DCBUsiness

pixel