A murit fostul președinte al SUA, George H. W. Bush

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Fostul preşedinte american, George Herbert Walker Bush, a murit la vârsta de 94 de ani, a anunţat, în seara zilei de 30 noiembrie 2018 (potrivit orei locale), fiul său, de asemenea ex-preşedinte, George Walker Bush, transmit AFP şi EFE. 

Cel de-al 41-lea preşedinte al SUA (1989-1993), George Herbert Walker Bush s-a născut la 12 iunie 1924, în Milton, Massachusetts, ca fiu al senatorului new-yorkez Prescott Bush şi al lui Dorothy Walker Bush. Prescott Bush era bancher pe Wall Street şi venea dintr-o familie de antreprenori.

George Bush a crescut în Connecticut şi a urmat cursurile liceului privat Phillips Academy din Andover, Massachusetts.

După atacul japonez asupra bazei americane Pearl Harbor din 1941, Bush s-a înrolat în marina americană, la vârsta de 18 ani, şi a servit pe frontul din Pacific până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost cel mai tânăr aviator al armatei SUA, la acel moment, potrivit site-ului https://www.whitehouse.gov.

S-a înscris la Universitatea Yale - unde fusese acceptat înainte de a se înrola în armată - şi după absolvire, în 1948, s-a mutat în Texas, unde s-a implicat în afaceri cu petrol şi a devenit milionar până la vârsta de 40 ani.

George Bush s-a implicat în politică încă de la începutul afacerilor sale cu petrol şi a fost membru al camerei inferioare a Congresului American (House of Representatives) din 1967 până în 1971. Între 1971 şi 1973, a fost cel de-al zecelea ambasador SUA la ONU. Începând cu ianuarie 1973 şi până în septembrie 1974, a ocupat funcţia de preşedinte al Comitetului Naţional Republican.

Din ianuarie 1976 până în ianuarie 1977, a fost director al CIA.

În 1980, a candidat pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite, dar Partidul Republican l-a nominalizat pe Ronald Reagan, care l-a ales pe Bush să candideze pentru funcţia de vicepreşedinte. A fost vicepreşedintele SUA între 20 ianuarie 1980 şi 20 ianuarie 1989.

În 1988, a candidat cu succes pentru preşedinţia Statelor Unite, învingând candidatul democrat Michael Dukakis.

Mandatul său ca preşedinte al SUA, din 20 ianuarie 1989 până în 20 ianuarie 1993, a fost definit de politica externă. În timpul său, a căzut zidul Berlinului în noiembrie 1989, Statele Unite au invadat Panama în decembrie 1989, înlăturându-l de la putere pe generalul Manuel Noriega, iar în 1990 a izbucnit primul război din Golful Persic, odată cu invazia Kuweitului de către Irak, iar Uniunea Sovietică s-a dezintegrat. George Bush a contribuit la accelerarea negocierilor pentru înfiinţarea acordului de liber schimb NAFTA (North American Free Trade Agreement), între Canada, SUA şi Mexic.

Pe plan intern, Bush nu a respectat o promisiune făcută în campanie de a nu creşte taxele, iar pe fondul îngrijorărilor economice a pierdut alegerile din 1992 în faţa democratului Bill Clinton, notează site-ul www.nbcnews.com.

Abilitatea sa de a câştiga susţinere internaţională pentru războiul din Golf din 1990 a fost văzută ca un succes diplomatic, deşi decizia sa de a se retrage din Irak fără a-l îndepărta pe Saddam Hussein a stârnit reacţii mixte.

La 5 februarie 2011, preşedintele Barack Obama i-a decernat Medalia pentru Libertate, cea mai înaltă distincţie civilă din Statele Unite.

La 6 ianuarie 1945, s-a căsătorit cu Barbara Pierce (1925-2018), cu care a avut şase copii: George Walker Bush (1946), preşedinte al SUA între 2000 şi 2008, Pauline Robinson Bush (1949-1953), care a murit de leucemie, John Ellis 'Jeb' Bush (1953), guvernator al statului Florida între 1999 şi 2007, Neil Mallon Bush (1955), Marvin Pierce Bush (1955) şi Dorothy Bush Koch (1959).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel