Acțiunile la purtător dispar. Ce riscă cei care nu le convertesc

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Cei care nu-și convertesc acțiunile riscă să aibă firma dizolvată
Cei care nu-și convertesc acțiunile riscă să aibă firma dizolvată
În luna iulie a.c. a intrat în vigoare Legea 129/2019 care obligă firmele românești care mai au acțiuni la purtător să le convertească în acțiuni nominative.

Termenul în care firmele trebuie să termină această procedură este de 18 luni de la data intrărrii în vigoare a legii, respectiv înregistratea acționarilor în Registrul Beneficiarilor Reali.

Companiile care nu vor respecta această nouă orevedere vor risca amenzi de până la 10.00 de lei iar societatea va fi dizolvată.

Legea stabilește noile atribuții ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului care acum este în măsură să organizeze registrul în care vor fi înregistrate date privind beneficiarii reali ai persoanelor juridice supuse obligaţiei de înmatriculare în registrul comerţului, cu excepţia regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale şi societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat.

Cazierul contravenţional pentru agenţii economici, introdus de ANPC

Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi au fost abrogate dispoziţiile legale privitoare la acţiunile la purtător, capitalul social al societăţilor pe acţiuni fiind reprezentat doar prin acţiuni nominative.

Este interzisă și emiterea de noi acțiuni la purtător sau de efectuarea de operațiuni cu acestea.

Cei care nu vor îndeplini cerințele noii legi vor risca să aibă firmele dizolvate, lucru pe care va putea să îl ceară oricine precum și Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

O altă consecință a neconvertirii acțiunilor la purător, acestea se vor anula de drept, consecința fiind reducerea corespunzătoare a capitalului social, lucru ce se va înregistra în Registrul Comerțului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

e-Factura
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Freepik.com
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Semnare contract

Demers pentru modificarea sistemului drepturilor de autor

IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik
Petrol / FOTO: Freepik
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

Sedinta de Guvern

Ce decide Guvernul Bolojan în prima şedinţă din 2026

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov

pixel