Acord privind salariul minim european. Vestea zilei de la Bruxelles

Autor: Mihai Ciobanu
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
S-a ajuns la un acord privind noile reguli pentru salariile minime adecvate în UE.

Legislația convenită urmărește să asigure că salariile minime în toate țările UE garantează un nivel de trai decent pentru lucrători. O dată cu un acord încheiat luni seară, negociatorii Parlamentului și Consiliului au convenit asupra regulilor UE pentru a stabili salariile minime adecvate, conform legislației naționale și/sau convențiilor colective. Noua legislație se va aplica tuturor lucrătorilor din UE care au un contract de muncă sau un raport de muncă. Țările UE în care salariul minim este protejat exclusiv prin contracte colective nu vor fi obligate să îl introducă și nici să facă aceste acorduri aplicabile universal, se arată într-un comunicat transmis de Parlamentul European.

Conform acordului, statele membre vor trebui să evalueze dacă salariile minime statutare existente (adică cel mai mic salariu permis de lege) sunt adecvate pentru a asigura un nivel de trai decent, ținând cont de propriile lor condiții socio-economice, puterea de cumpărare sau nivelurile și evoluțiile productivității naționale pe termen lung.

Citeşte şi: ROBOR, ziua şi recordul. La ce nivel a ajuns indicele marţi, 7 iunie

Pentru evaluarea adecvării, țările UE pot stabili un coș de bunuri și servicii la prețuri reale. Statele membre pot aplica, de asemenea, valori de referință orientative utilizate în mod obișnuit la nivel internațional, cum ar fi 60% din salariul mediu brut și 50% din salariul mediu brut.

Deducerile sau variațiile la salariul minim vor trebui să fie nediscriminatorii, proporționale și să aibă un obiectiv legitim, cum ar fi recuperarea sumelor supraevaluate plătite sau deducerile dispuse de o autoritate judiciară sau administrativă.

Negociatorii UE au convenit că țările UE vor trebui să consolideze negocierile colective sectoriale și interprofesionale ca factor esențial pentru protejarea lucrătorilor, oferindu-le un salariu minim. Statele membre în care mai puțin de 80% din forța de muncă este protejată printr-un contract colectiv vor trebui să creeze un plan de acțiune pentru a crește progresiv această acoperire. Pentru a concepe cea mai bună strategie în acest scop, aceștia ar trebui să implice partenerii sociali și să informeze Comisia cu privire la măsurile adoptate și să facă public planul.

Acordul politic provizoriu la care a ajuns echipa de negociere a PE va trebui acum aprobat mai întâi de Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, urmat de un vot în plen. Consiliul trebuie, de asemenea, să aprobe acordul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

Freepik.com
Parcare. Foto: Freepik.com
Metrou Unirii 2

Guvernul a aprobat bugetul Metrorex. Care sunt cifrele

În şedinţa de joi, 16 octombrie, a Executivului, a fost...

Ghișeu / Foto: Freepik
Vedere aeriană a unui terminal petrolier din Portul Constanța / Foto: Oil Terminal

Guvernul vrea să taxeze și terminalele petroliere private

Guvernul pregătește o modificare amplă a legislației...

Cumpărături online / sursa foto: Freepik.com
Calcule și socoteli

ANAF: procedura de anulare TVA trece exclusiv online

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Finantare. Sursa: Freepik.com
Grecia. Foto: Freepik.com
ASF trebuie să mai lucreze pe text
CET Grozăvești / Foto: Radu Tuta / Agerpres
Fabrică de îmbuteliere a apei / Foto: Freepik

Guvernul scumpește apa minerală „la izvor”: cât va costa

Executivul dezbate în ședința de miercuri, 16 octombrie,...

Șofer de TIR / Foto: Freepik

CCR are o veste proastă pentru șoferi

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins...

Jurnaliștii părăsesc Pentagonul / Foto: Captură video

O ruptură istorică între Pentagon și presă

Peste 30 de jurnaliști de apărare și corespondenți...

Livrator de mâncare / Foto: Freepik
Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Sofer. Freepik.com
Foto: Oana Pavelescu

pixel