Acordul cu SUA va dubla energia nucleară a României

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Nuclearelectrica
Nuclearelectrica
Producţia de energie nucleară la nivel global a crescut pentru al 7-lea an consecutiv în 2019, ajungând la 2.657 TWh,conform World Nuclear Association (WNA).Faţă de anul anterior este o creştere de 95 TWh, a doua cea mai mare producţie nucleară din punct de vedere istoric,transmite Nuclearelectrica.

La sfârşitul anului 2019, capacitatea celor 442 de reactoare în operare la nivel global a fost de 392 GWe. Un număr de 6 noi reactoare au intrat în exploatare comercială în 2019, în timp ce 5 reactoare au intrat în faza de construcţie, iar 13 reactoare au fost închise. Deşi a existat o reducere a capacităţii nucleare, creşterea de electricitate este cu atât mai remarcabilă, conform WNA, citată de zf.ro.

Similar anului 2018, câteva din reactoarele intrate în operare comercială în 2019 au încorporat caracteristici de proiectare „first-of-a-kind”. Durata construcţiei, începând din anul 2015, este între 5 şi 6 ani, scăderea perioadei de construcţie fiind un rezultat direct al fructificării expertizei de construcţie în serie, obţinute în timp şi a forţei de muncă înalt calificate.

În 2019, factorul de capacitate mediu la nivel global a fost de 82,5%, în creştere de la 79,8% în 2018, menţinând constant factorul ridicat de capacitate în operare realizat în ultimii 20 de ani. Factorul de capacitate este un indicator al performanţei în operare.

În prezent, cu o producţie anuală de aproximativ 10 TWh, SNN acoperă prin cele două reactoare CANDU în operare aproximativ 18% din necesarul de consum al României. Însă, România este unul dintre statele UE care, prin Strategia energetică şi Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice (PNIESC), pentru a atinge ţintele de decarbonizare, pentru a asigura securitatea furnizării, pentru a beneficia de expertiza obţinută în cei 25 de operare, îşi va creşte capacitatea nucleară.

Citește și: România, unul dintre cei mai mici producători de energie nucleară din UE

Dezvoltarea Proiectului Unităţilor 3 şi 4 în baza Acordului Interguvernamental semnat cu SUA, va plasa România la nivel european printre statele a căror capacitate nucleară se va dubla, transmite producătorul de energie nucleară Nuclearelectrica pe pagina de Facebook.

Retehnologizarea Unităţii 1 va asigura aceeaşi producţie, de 700 MWh, pentru încă 30 de ani, oferind în total României energia produsă de 4 reactoare CANDU şi oportunitatea de a implementa opţiunea reactoarelor modulare mici începând cu anii 2035, acest demers fiind deja pe agenda de lucru a SNN prin grant-ul de 1,2 milioane de dolari oferit de USTDA.

Conform Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, România, prin operarea celor două reactoare de la Cernavodă, are un factor de capacitate de 93,6% în perioada 2017-2019, al doilea cel mai bun la nivel global. Tot la nivel global, raportat la factorul de capacitate a unităţilor 1 şi 2, de la punerea în funcţiune până la sfârşitul anului 2019, Unitatea 2 se afla pe primul loc în lume, cu un factor de capacitate de 93,3%, iar Unitatea 1 pe locul 3, cu un factor de capacitate de 89,7%. Din peste 400 de reactoare în operare, România ocupă primul loc în lume, cu un factor de capacitate de 91,2%.

Energia nucleară este o necesitate în atingerea ţintelor de decarbonizare, rezolvarea aspectelor de mediu, generarea de mii de locuri de muncă, dezvoltarea economiei centrale şi locale, dezvoltarea lanţului de aprovizionare, iar creşterea capacităţii nucleare o investiţie strategică pe termen foarte lung, transmite Nuclearelectrica, citată de zf.ro.

Nuclearelectrica este controlată în proporţie de 82,5% de statul român prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Cu 6,7 miliarde de lei capitalizare, acţiunile SNN se tranzacţionează în urcare cu 26,3% faţă de începutul anului, pe fondul unui rulaj de 103,4 milioane de lei, arată datele BVB.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...


pixel