Investitorul Tesla David Wagner a cerut acces la documente interne pentru a investiga dacă Tesla și Musk au încălcat un acord cu autoritatea americană de reglementare a valorilor mobiliare și dacă membrii consiliului său de administrație nu și-au respectat obligațiile fiduciare.
În 2018, Musk a soluționat un proces intentat de Securities and Exchange Commission în legătură cu un mesaj pe Tweeter privind privatizarea companiei, acceptând ca avocații companiei trebuie să aprobe în prealabil astfel de mesaje cu informații materiale despre companie.
Adevărul întunecat din spatele vânzării masive de acțiuni Tesla, Amazon, Microsoft
Elon Musk tulbură iar apele criptomonedelor
Elon Musk ”electrocutează” iar acționarii cu o declarație despre care zice că ar fi glumă
Acțiunile Tesla, care au oscilat aproape de maxime record, și-au pierdut valoarea cu aproximativ un sfert după ce Musk a declarat pe 6 noiembrie că va vinde 10% din participația sa dacă utilizatorii Twitter vor fi de acord. De atunci, el a vândut acțiuni în valoare de aproape 14 miliarde de dolari până în prezent.
Dosarul, depus joi la Curtea de Chancery din Delaware, urmărește să obțină înregistrări și registre legate de mesajele lui Musk, inclusiv documente pentru a identifica dacă cele legate de vânzare de acțiuni au fost revizuite sau aprobate în prealabil.
În martie, un alt acționar l-a dat în judecată pe Musk și consiliul său de administrație,, acuzându-i că au încălcat înțelegerea sa din 2018 cu SEC și a expus acționarii la pierderi de miliarde de dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor...
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
Sprijin pentru industrie și...
România se află într-o situație...
Ilie Bolojan anunță pași...
Banca Națională a României...
The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...