Acțiunile SIF Hoteluri, cea mai importantă creștere pe Bursă

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Bursa de Valori Bucuresti
Bursa de Valori Bucuresti
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor, prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, iar valoarea tranzacţiilor a fost de 59,37 milioane de lei (12,034 milioane de lei).

Conform datelor centralizate de BVB, indicele principal BET s-a apreciat cu 0,68%, până la 12.167,22 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat un avans de 0,67%.

În acelaşi timp, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,58%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,43%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,58%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 1,43%.

Fondul lui George Soros a vândut acțiuni chineze. Explicații

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 20,25 milioane de lei, urmate de cele ale Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 7,12 milioane de lei, şi de Teraplast (4,40 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile SIF Hoteluri, în creştere cu 14,75%, urmate de cele ale Teraplast (+5,22%) şi de cele ale Impact Developer & Contractor (+5,13%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de Prebet Aiud (-2,57%), Cemacon (-2,25%) şi Zentiva (-2,22%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel