Adrian Câciu spune cum își poate acoperi România o parte din deficit

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Economistul Adrian Câciu
Economistul Adrian Câciu
EXCLUSIV
Analistul Adrian Câciu a declarat pentru DCBusiness, în contextul în care Comisia Europeană a decis lansarea procedurii pentru deficit excesiv împotriva României, că deocamdată este vorba numai despre o declarație iar până la definirea deficitului ESA nu se va lansa nicio procedură împotriva României.

”Procedura de deficit excesiv se lansează pe baza deficitului ESA. Deficitul ESA se stabileste după luna ianuarie, pentru că în acest deficit intră veniturile din contribuțiile pe luna ianuarie, intră toate angajamentele de cheltuieli, spre deosebire de deficitul de cash care înseamnă doar cheltuieli executate, din credite bugetare, intră și angajamentele de chltuieli și intră și impozitul pe profit”, a explicat analistul Adrian Câciu.

De regulă deficitul ESA se stabilește după luna martie, adică la începutul lunii aprilie se spune cât e deficitul ESA.

Analistul a mai precizat că toată lumea știe că nu poate fi o diferența prea mare între ESA și cash, dacă deficitul pe cash este de 4,6, deficitul ESA va fi cel puțin de 4 sau 4,2.

Adrian Câciu a precizat că: ”Avansul dat de stat pentru rachete nu va figura în deficitul ESA și nici plata pentru frații Micula. Rachetele nu figurează în ESA deoarece este un angajament bugetar cu scadența în martie 2020. De aici vor fi și diferențele dintre deficitele pe cash și cele ESA.”

CE trece la fapte și recomandă lansarea procedurii pentru deficit excesiv împotriva României

”Comisia știe că deficitul va fi peste 3, însă procedura se va face abia în luna aprilie. În luna aprilie se va face o scrisoare în care se va constata de ce s-a făcut deficit ESA. Se vor arăta indicatorii care au fost depășiți, adică cheltuielile care au dus la depășiri, și se va solicita statului prezentarea unui plan de măsuri într-un orizont de timp de 6 luni care să ducă la reducerea deficitului ESA. Asta înseamnă că planul trebui făcut până în luna noiembrie.”

”România are timp până spre sfârșitul anului să prezinte un plan de măsuri, deci nu este un lucru atât de grav. MInistrul Florin Câți a făcut un buget care să aibă un deficit ESA scăzut care să ajungă la 3,56, la cash 3,58, acesta fiind un prim semnal dat de România care de altfel va fi și invocat. Apoi trebuie acel plan de măsuri care să scadă deficitul ESA și în anii următori până la 3%”, a explicat Câciu.

În opinia analistului este foarte posibil ca guvernul să fie nevoit să ia și alte măsuri, reducerea unor cheltuieli, ca de pildă eșalonarea creșterii punctului de pensie.

”Procedura de deficit excesiv pe ESA nu o privesc cu prea mare îngrijorare, aceasta privește viitorul. Din punct de vedere economic, pentru o țară, ce este crunt este deficitul pe cash. Adică acest deficit te arde la buzunar, pentru că trebuie să te împrumuți. Și aici sunt abordări diferite ale diverșilor economiști, unii spun că este mai important să fii în regulă pe termen mediu și lung, și nu contează dacă ai cheltuit azi mai mult. Părerea ea este că e ca acasă: nu poți da foc la casă sperând că mâine vei avea o vilă”, a opinat Adrian Câciu.

”Resurse suficiente avem pentru ca guvernul sa poată gestiona venituri suplimentare la stat. Este pacat, stam cu banii la ușă și nu îi luăm. Mie îmi pare rău că nu aduc venituri suplimentare la stat din zona neagră, adică de la evazioniști și din contrabandă. Sunt câțiva șmecheri care de ani de zile nu plătesc impozite”, a conchis Adian Câciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Trebuie să pună mâna pe carte / FOTO: Freepik
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com

BCE ar putea reduce dobânda la 2% până în vară

Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...

Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup

pixel