Adrian Negrescu: ”The winter is coming” pe piața imobiliară

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Adrian Negrescu / Foto: arhiva personală
Adrian Negrescu / Foto: arhiva personală
EXCLUSIV
În actualul context economic extrem de tulbure am cerut economistului Adrian Negrescu să facă pentru DCBusiness o analiză a pieței imobiliare, mai ales că TVA-ul a fost majorat de la 5 la 19%, pentru construcțiile noi.

”Creșterea TVA de la 5 la 19% și scumpirea creditelor vor îngheța piața imobiliară în acest an, iar consecintele vor fi pe măsura foamei de bani a autorităților. Să cresti din pix TVA-ul de la 5 la 19% pentru locuințe e o eroare care se va traduce în pierderi pe toate lanțurile de producție (construcții, imobiliare, mobilă, electrocasnice, etc.)”, a spus Adrian Negrescu.

Economistul a mai explicat: ”Creșterea TVA și scăderea pragului de eligibilitate de 5% de la 700.000 la 600.000 lei vor reprezenta o lovitură dură pentru marea majoritate a populației, incapabilă financiar să plătească un TVA de 19%, dar și pentru dezvoltatori, mai cu seamă că peste 70% dintre ei au deja probleme financiare”.

Analistul opinează că: ”În aceste condiții, odată cu scăderea cererii și blocajul economic, unul dintre vectorii de crestere economica din ultimul deceniu va contribui negativ la evoluția economică.

O industrie care angaja peste 120.000 de afaceri conexe, cu peste 700.000 de angajați va intra într-o iarna lungă, într-o recesiune care va spulbera mare parte din bruma de capital investit în acest sector”.

Ne îndreptam spre o criză imobiliară? 

Negrescu avertizează că: ”Urmează o iarnă grea pentru dezvoltatorii imobiliari. Mă aștept ca prețurile să înghete, iar multe dintre șantiere să intre în stand-by până cand vor apărea vremuri mai bune.

Criza imobiliară va lovi în mai multe valuri. Primii afectați vor fi dezvoltatorii din mediul rural și zonele turistice, acolo unde interesul clienților va scădea vertiginos.

Va urma al doilea val, al crizei din zona office, în condițiile scăderii activității economice. Al treilea val va lovi marile orașe, acolo unde cererea uriașă, generată de migrația populației din zonele sărace spre polii de creștere economică nu va putea surmonta accesul tot mai dificil la finanțare. În plus, cei mai mulţi dezvoltatori probabil își vor îngheța proiectele decât să vândă cu un profit sub cel estimat”.

Despre eventuale scăderi de preț, economistul spune că: ”Dacă vom vedea scăderi de preţuri pe imobiliare, acestea vor viza construcțiile din orașele mai mici și o mică parte din imobiliarele din marile orașe și asta doar din dorința dezvoltatorilor de a avea acces la cash, pentru a-și plăti obligațiile financiare.

Pe ansamblu, nici în acest caz să nu ne așteptăm la discounturi mai mari de 15-20% și doar în cazuri puține să vedem ieftiniri mai semnificative, mai ales în cazul dezvoltatorilor intrați în blocaj financiar și aflați în căutare de cash.

Creșterea TVA la 19% va mai atrage o consecință gravă. Va crește preţuri apartamentelor vechi, proprietarii fiind dornici să capitalizeze efectele scumpirii taxării pentru imobilele noi și cererea evident în creștere pentru casele fără taxe”, a conchis analistul Adrian Negrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

e-Factura
Foto: Pexels.com
Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Semnare contract

Demers pentru modificarea sistemului drepturilor de autor

IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik
Petrol / FOTO: Freepik
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

Sedinta de Guvern

Ce decide Guvernul Bolojan în prima şedinţă din 2026

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...


pixel