AFM anunță record de înscrieri pentru iluminatul public: 724 de localități vor beneficia de finanțare integrală

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Administrația Fondului pentru Mediu a organizat cea de-a cincea ediție a Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public, astăzi, 20 noiembrie 2024, pentru înscrierea unităților administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu.

”Înscrierea a 724 de unități administrativ-teritoriale în cadrul Programului Iluminat Public reprezintă un exemplu remarcabil de responsabilitate față de mediu și grijă pentru calitatea vieții cetățenilor. Felicit aceste administrații pentru că au ales să investească în soluții sustenabile, care vor aduce beneficii directe atât mediului înconjurător, cât și comunităților pe care le reprezintă”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.

Finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie şi în limita sumelor ce pot fi acordate, în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale, după cum urmează:

⦁  pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori - maximum 1.000.000 lei;

⦁  pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 de locuitori - maximum 2.000.000 lei;

⦁  pentru oraşe - maximum 3.000.000 lei;

⦁  pentru municipii de rang 0 - municipiul Bucureşti - maximum 60.000.000 lei;

⦁  pentru municipii de rang I - maximum 6.000.000 lei;

⦁  pentru municipii de rang II - maximum 5.000.000 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres

pixel