Ajutorul de șomaj din UE poate fi transferat în România

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Muncitor în construcții / Foto: Freepik
Muncitor în construcții / Foto: Freepik
Românii care care primesc ajutor de șomaj într-un alt stat membru al Uniunii Europene (UE) sau Spațiului Economic European (SEE) pot menține acest drept atunci când se întorc în țară și își caută aici unui loc de muncă. 

Cei care se află în astfel de situații și vor să transfere ajutorul de șomaj în țară, trebuie întâi să obțină un document de la autoritățile din statul UE care acordă acest ajutor și apoi să se înregistreze la agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă din România, la care este arondat.

Așadar, și cei care primesc ajutor de șomaj într-o țară UE sau SEE (care include UE, Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția) pot transfera acest drept în România.

Conform legislației care reglementează aceste lucruri, beneficiarii ajutorului de șomaj într-un stat UE trebuie să obțină aprobarea instituției competente din acel stat și să solicite formularul U2, care atestă perioada în care un șomer își poate menține dreptul la prestații de șomaj în timpul căutării unui loc de muncă în alt stat membru.

În termen de șapte zile de la obținerea aprobării, persoana respectivă trebuie să se înregistreze la agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă din România, conform domiciliului specificat în actul de identitate.

Perioada pentru care se acordă indemnizația de șomaj este de trei luni, cu posibilitatea de prelungire până la șase luni, însă aceasta nu este garantată, fiind la latitudinea instituției care acordă ajutorul de șomaj.

Exportul prestației de șomaj poate funcționa în ambele direcții, adică ajutorul de șomaj poate fi transferat atât către România (din străinătate), cât și către o altă țară din SEE (din România). Procedura variază în funcție de situație și implică diverse etape și documente ce trebuie completate și transmise. 

Posibilitatea de a transfera ajutorul de șomaj între țările UE este prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 883/2004, care stabilește dreptul șomerilor de a-și menține sprijinul de șomaj atunci când călătoresc în alt stat membru UE în căutarea unui loc de muncă.

Alte detalii relevante pot fi regăsite AICI și AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com
Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin

pixel