Cum se vor plăti pensiile private. Pragul minim pentru plata lunară. Ce se întâmplă cu banii după decesul beneficiarului - Decizia Guvernului

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Freepik.com
Freepik.com
Pe agenda şedinţei de vineri, 8 august, a Guvernului se află şi un proiect de lege privind plata pensiilor private.

Prezentul proiect de Lege stabilește reguli privind organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor private, prin stabilirea criteriilor de autorizare/avizare a entităților care alcătuiesc acest sistem, a principiilor prudențiale și cerințelor de funcționare aplicabile acestor entități. În cadrul procesului de elaborare a prezentului proiect de Lege au fost luate în considerare practicile internaționale legate de plata pensiilor private, cu precădere cele din țări al căror sistem de pensii private prezintă cele mai mari similarități cu sistemul românesc, de exemplu Bulgaria.

Astfel, conform proiectului de Lege, plata pensiilor private se va realiza prin intermediul unor fonduri special constituite în acest scop, denumite fonduri de plată a pensiilor private. Acestea vor fi administrate de către societăți specializate, denumite furnizori de pensii private, autorizați de către A.S.F, se arată în nota de fundamentare a proiectului. 

Furnizorii de pensii private pot fi:

a) administratorii de fonduri de pensii private;

b) societățile de asigurare de viață;

c) societățile de administrare a investițiilor;

d) societățile de plată a pensiilor private constituite în baza legii, ca societăți pe acțiuni, potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

 

Suma minimă

Prin prezentul proiect de lege se stabilește suma minimă necesară pentru dobândirea unei pensii private, respectiv pentru transferul activului personal al participantului către un fond de plată, valoarea acesteia fiind de 12 ori valoarea indemnizației sociale stabilită pentru pensionarii din sistemul public de pensii. Valoarea activului personal care se situează sub pragul menționat mai sus menționat este plătită direct de către administrator către participant, sub formă de plată unică sau plăți eșalonate pe maximum 5 ani, în baza cererii formulate de acesta din urmă.

Propunerea referitoare la suma minimă necesară pentru dobândirea unei pensii private, a avut în vedere următoarele considerații: la data de 31.12.2024, valoarea indemnizației sociale stabilită pentru pensionarii din sistemul public de pensii era de 1.281 lei, valoarea medie a contului pentru Pilon II era de 18.381 lei, iar valoarea mediană a contului Pilon III era de 14.352 lei. Astfel, 12 indemnizații sociale = 12*1.281 lei = 15.372 lei.

Din punct de vedere economic și operațional, raportat la valorile menționate mai sus, nu se justifică virarea sumelor către un fond de plată pentru sume mai mici de echivalentul a 12 ori valoarea indemnizației sociale pentru pensionari din sistemul public de pensii.

În nota de fundamentare se explică: după îndeplinirea condițiilor de pensionare, participantul poate, oricând, să aleagă furnizorul și fondul de plată. Trecerea în faza de plată a pensiei se realizează la cererea participantului, dacă acesta îndeplinește condițiile legale de pensionare, fără a fi instituit un termen limită pentru încheierea etapei de acumulare.

Transferul contravalorii activului către un fond de plată a pensiilor private nu este supus niciunui comision/penalități de transfer percepute de către administratorul fondului de pensii de la care se transferă activul. Totodată, furnizorul nu percepe comision din sumele transferate de către administrator către fondul de plată.

Pensia lunară, stabilită conform contractului de plată, este plătită către membru, iar în cazul decesului membrului, moștenitorii acestuia au dreptul la plata unică a contravalorii activului rămas în contul membrului decedat.

Valoarea pensiei lunare de tip retragere programată va avea o valoare fixă, egală cu valoarea indemnizației sociale pentru pensionari din sistemul public de pensii, cu excepția ultimei plăți lunare, care va fi o plată reziduală. Valoarea pensiei private lunare se actualizează anual de către furnizor, conform valorii indemnizației sociale pentru pensionari, așa cum este stabilită pentru sistemul public de pensii în anul respectiv.

Pensia privată va putea depăși valoarea anterior menționată, doar în cazul membrilor al căror activ nu ar putea fi plătit integral în termen de 10 ani. 

Documentul poate fi studiat aici.

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Șantier / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Taxe și impozite mult mai mari pe proprietăți din anul 2026
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Traficul online al publicațiilor, afectat de Google
Sediul ANRE
Friedrich Merz, Keir Starmer, Volodimir Zelenski și Emmanuel Macron
Stradă din Oslo / Foto: Unsplash
Energie / Foto: Freepik
Reddit / sursa foto: Flickr.com

Reddit introduce noi măsuri pentru siguranța minorilor

Reddit a lansat global noi funcții de protecție pentru...

Incendiu de pădure în Bulgaria / Foto: Protecția Civilă a UE
Donald Trump și Jensen Huang, CEO Nvidia / Foto: Casa Albă
ANAF. Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Aur. Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Freepik.com
O familie se uită la o mașină expusă într-un showroom / Foto: Freepik
Schimb valutar / Foto: Freepik
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Reforma fiscală 2026: scenariile posibile după verdictul CCR

După verdictul Curții Constituționale privind legea din...

Banca Națională a României

Banca Naţională a României va avea un nou casier central

Banca Naţională a României (BNR) va avea un nou casier...

Banca Nationala a României
Platforma online pentru PNRR / Foto: Freepik
Călători în gară / Foto: Freepik
Helical Fusion
Ghișeu / Foto: Freepik
Germania / FOTO: Unsplash

Valul insolvenţelor cuprinde Germania

Insolvenţele ar urma să crească semnificativ, din cauza...


pixel