Câţi români îşi petrec concediul în străinătate şi care sunt destinaţiile favorite

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Freepik.com
Freepik.com
Trei din patru români care își vor petrece concediul în străinătate în această vară au ales ca destinație țări precum Grecia, Bulgaria, Turcia și Italia iar 54,5% au ales ca mijloc de transport autoturismul personal, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro. Din totalul celor chestionați însă, doar unul din șase români aleg să-și petreacă vacanța în afara României.

Grecia este țara unde cei mai mulți români au ales să își petreacă concediul în străinătate, respectiv 26% dintre respondenți, în timp ce peste 17% au ales Bulgaria, 15,4% vor merge în Turcia și 13% în Italia. Mai reduse ca procentaj sunt țări precum Spania (7%), Egipt (5%) și Franța (2,5%), în timp ce alte destinații au procente și mai reduse.


Când trebuie să aleagă mijlocul de transport pe care îl folosesc când merg în vacanță, 54,5% dintre respondenți au menționat autoturismul personal, în timp ce trenul este ales de 22,42% iar autocarul și avionul de doar 12%, respetiv 11%.

CEC Bank oferă clienţilor săi posibilitatea achiziţionării rovinietei, huvinietei sau să îşi plătească taxa de pod de la Feteşti - Cernavodă direct din aplicația de Mobile Banking - CEC app.

La întrebarea - De unde faci rost de bani pentru vacanță - peste 77% dintre respondenți au răspuns că strâng banii din timp, făcând economii pe parcursul anului. Mult mai puțini (9%) se împrumută de la prieteni, puțin sub 7% spun că folosesc tichetele de vacanță pentru plata concediului iar aproape 5% apelează la cardul de credit/overdraft. Foarte puțini, adică 2% spun că primesc prime de concediu de la angajator.

În ceea ce privește mărimea bugetului de vacanță, 42% dintre respondenți vorbesc despre o scădere a bugetului, cu 10% până la 30%, comparativ cu cel alocat anul trecut în timp ce pentru unul din patru români, acesta este similar cu cel de anul trecut. Doar circa 10% dintre români vor aloca mai mult cu 10% - 30% față de anul trecut.

La întrebarea referitoare la cum vor face plățile în concediu, peste 38% dintre respondenți spun că vor plăti cash și circa 22% o combinație de plată cash și card, fie că sunt de debit sau de credit. Puțin peste 17% vor plăti doar cu card de debit și cash, aproape 6% doar cu card de credit și puțin peste 5% doar cu doar cu card de credit și cash.

Pentru plata cu cardul în străinătate, clienții CEC Bank pot apela la cardul VISA Multicurrency care oferă acces direct la conturi în zece valute. De asemenea, cheltuielile prilejuite de concediu pot fi plătite cu cardul de credit de la CEC Bank în până la 24 rate lunare fără dobândă, la orice comerciant din lume.

 

Informații despre sondaj


Sondajul a fost realizat online, de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eșantion reprezentativ de circa 1.200 de respondenți din toată țara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 58% dintre respondenți sunt salariați, peste 70% locuiesc la oraș, 40% au studii superioare sau postuniversitare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Salariu / Foto: pexels.com
Șantier / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Taxe și impozite mult mai mari pe proprietăți din anul 2026
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Traficul online al publicațiilor, afectat de Google
Leonardo Badea, prim-viceguvernator BNR
Sediul ANRE
Friedrich Merz, Keir Starmer, Volodimir Zelenski și Emmanuel Macron
Stradă din Oslo / Foto: Unsplash
Energie / Foto: Freepik
Reddit / sursa foto: Flickr.com

Reddit introduce noi măsuri pentru siguranța minorilor

Reddit a lansat global noi funcții de protecție pentru...

Incendiu de pădure în Bulgaria / Foto: Protecția Civilă a UE
Donald Trump și Jensen Huang, CEO Nvidia / Foto: Casa Albă
ANAF. Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Aur. Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Freepik.com
O familie se uită la o mașină expusă într-un showroom / Foto: Freepik
Schimb valutar / Foto: Freepik
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Reforma fiscală 2026: scenariile posibile după verdictul CCR

După verdictul Curții Constituționale privind legea din...

Banca Națională a României

Banca Naţională a României va avea un nou casier central

Banca Naţională a României (BNR) va avea un nou casier...

Banca Nationala a României
Platforma online pentru PNRR / Foto: Freepik
Călători în gară / Foto: Freepik
Helical Fusion

pixel