Alertă în Rusia! ”Lucrări militare”. Oameni evacuați

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Rușii fac teste interzise!
Rușii fac teste interzise!
Locuitorii din Nenioksa, un cătun de pe coasta Mării Albe, în Marele Nord rus, vor fi evacuaţi marţi din cauza unor "lucrări" care urmează să aibă loc pe o platformă de testare a rachetelor, unde în vara anului trecut a avut loc un accident nuclear soldat cu victime, relatează luni publicaţia The Moscow Times.

Un mesaj a fost postat duminică pe site-ul web al administraţiei locale, potrivit căruia în data de 7 iulie, de la ora locală 06:00, până în 8 iulie, ora 18:00, Nenioksa va intra sub incidenţa caracteristicilor unei "zone de pericol" întrucât Centrul I ştiinţific al Unităţii militare 09703 va efectua lucrări nespecificate.

De asemenea, responsabilii ruşi au lansat un avertisment navelor care traversează Marea Albă. Autorităţile vor pune la dispoziţia locuitorilor din Nenoksa cinci autobuze care vor pleca din localitate marţi la 05:00 dimineaţa. În august 2019, în apropierea platformei respective, în timpul testării unui motor de rachetă, s-a produs o explozie care a provocat moartea a şapte persoane, între care cinci angajaţi ai Agenţiei nucleare ruse Rosatom, şi o emisie de radiaţii.

La vremea respectivă, The Moscow Times a relatat că medicii care au îngrijit victimele exploziei s-au expus riscului de radiaţii, unul dintre ei fiind iradiat cu Cesiu-137. Secretul întreţinut în jurul accidentului a determinat observatori externi să speculeze că în explozie ar fi fost implicată o rachetă intercontinentală de croazieră cu propulsie nucleară de tipul Burevestnik (SSC-X-9 Skyfall în clasificare NATO).

Citește și Nivelul ridicat de radiații din Europa. S-a găsit sursa

Luna trecută, autorităţile din Norvegia, Suedia şi Finlanda au detectat mici creşteri ale nivelurilor de radioactivitate. Un centru olandez de cercetare a declarat că sursa s-ar putea afla în vestul Rusiei şi ar putea "indica deteriorarea unui element de combustie dintr-o centrală nucleară".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Freepik.com
Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik
Birou. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Se schimbă banii în România. Anunţ de la BNR

Schimbare privind bancnotele româneşti.

Freepik.com
Foto: REUTERS
colaj foto pexels.com
Adrian Nica, șeful ANAF
HoReCa. Pexels.com
Lei și lingouri de aur / Foto: DCBusiness
Cargo GNL / sursa foto: Freepik.com / sharpiloandrey
Dumitru Chisăliță, președintele AEI
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

ANOFM: Creştere a ratei şomajului

A crescut rata şomajului la finalul anului 2025.

Mugur Tolici
Benzinărie / Foto: Freepik
Muncitor în construcții / FOTO: Freepik
Aur. Freepik.com
Ghișeu / Foto: Freepik

Veste bună pentru românii cu credite în valută

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat în calculul...

Foto: Freepik.com
Pompier / Foto: Freepik

SAFE: Dotări de nivel occidental pentru ISU și DSU

România intră, prin programul european SAFE, într-o nouă...

Tether / Foto: Freepik
Fabrică / Foto: Arhivă
Amazon
Jerome Powell, șeful Fed
Euro. Foto: Freepik.com
Vizita in Germania
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro

pixel