Alt MEDICAMENT eficace împotriva COVID-19. L-au folosit britanicii

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
A dat rezultate foarte bune
A dat rezultate foarte bune
Un medicament utilizat în tratarea alergiilor s-a dovedit eficace împotriva COVID-19 şi a fost folosit pentru tratarea a peste un milion de persoane la nivel global, a precizat marţi Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) din Anglia, potrivit DPA.

Dexametazona, folosită în tratamentul alergiilor severe, unor afecţiuni ale pielii, vărsături, boli autoimune sau inflamaţii, a fost folosită pentru tratarea pacienţilor spitalizaţi cu coronavirus începând cu luna iunie anul trecut.

Utilizarea acesteia a demarat în urma unui studiu denumit Recovery, realizat de cercetători de la Universitatea Oxford, Marea Britanie, care a ajuns la concluzia că dexametazona poate reduce mortalitatea la pacienţi spitalizaţi cu COVID-19, care necesită oxigen şi ventilaţie mecanică, cu 18%, respectiv 36%.

Potrivit unui alt studiu, realizat de Facultatea de medicină Nuffield din cadrul Oxford, medicamentul a fost folosit la tratarea unui număr estimat de 22.000 de pacienţi din Marea Britanie şi a 958.000 de persoane la nivel global.

''Datorită efortului excepţional al cercetătorilor noştri, personalului NHS şi pacienţilor, e posibil să fi fost salvate circa un milion de vieţi la nivel global'', a afirmat directorul executiv NHS, Simon Stevens.

Citește și Aspirina și SARS-CoV-2. Descoperire SENZAȚIONALĂ ce confirmă TOTUL

''Cercetări care în mod obişnuit durează ani întregi au produs răspunsuri în timp record - cu rezultate care au avut ecou la nivel global'', a mai spus acesta.

''Aşa cum virusul acesta s-a răspândit peste graniţe, aşa trebuie să se întâmple şi cu tratamentele şi cu vaccinurile, aceste 'strategii de ieşire' comune ale umanităţii în timpul pandemiei''.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik

pixel