Amânarea pensionării anticipate a magistraților, aprobată de comisia de specialitate a Senatului

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați creează probleme
Eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați creează probleme
Comisia juridică a Senatului a decis marţi prorogarea termenului referitor la intrarea în vigoare a pensionării anticipate a magistraţilor până la 1 ianuarie 2022, menţinându-se astfel pentru următorii doi ani vechimea minimă de 25 de ani.

De asemenea, senatorii jurişti au decis să proroge pentru 1 ianuarie 2021 termenul de la care numărul judecătorilor în completele inferioare va creşte de la doi la trei.

Cele două modificări au fost făcute prin amendamente aduse proiectului de lege pentru aprobarea OUG 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.

Raportul de admitere cu cele două amendamente a fost adoptat în Comisia juridică cu majoritate de voturi pentru, fiind exprimată o singură abţinere.

Dezbaterea celorlalte două ordonanţe privind legile Justiţiei care vizează, printre altele, modificări legate de vechimea pentru accederea în Institutul Naţional al Magistraturii (OUG 7/2019 şi OUG 12/2019), au fost amânate pentru luna februarie, la începutul viitoarei sesiuni parlamentare.

Proiect de lege pentru aprobarea OUG 92/2018 va intra în dezbaterea plenului Senatului, for decizional în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu

pixel