Amazon și Microsoft se bat pentru 10 miliarde de dolari

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Rare au fost situațiile în care o cerere de depunere de oferte venită din partea Pengatonului să stârnească atâta agitație. Lansată cu mai multe luni întârzie, prima etată a operațiunii de debuntat, în sfârșit. Miza este un contract care ar putea atinge 10 miliarde de dolari (8,6 miliarde de euro) pe zece ani, pentru a adăposti o parte din datele ministerului american al apărării în ”cloud computing”. Cele mai mari șanse par să aparțină giganților Amazon și Microsoft.

În opinia analistului Rick Holgate, de la cabinetul Gartner, cele două grupuri din Seattle sunt singurele care ”pot furniza un serviciui de cloud de asemenea amploare”. Pentagonul dorește să aleagă un furnizor unic pentru tot contractul, cunscut sub acronimul JEDI (Joint Enterprise Defense Infrastructure). În cererea sa pentru depuneri de oferte, document care numără peste 1300 de pagini, Pentagonul enumerează numeroase criterii tehnologice și financiare care, în opinia expertului, ar trebui să elimine din cursă alți pretendenți, precum IBM și Oracle.

Printre altele, Google și-a retras deja oferta. Mastodontul internetului și-a justificat decizia invocând noile principii în domeniul inteligenței artificiale, care interzice, printre altele, implicarea în dezvoltarea de armament nou.

Cine va câștiga, într-un final, această cursă, se va afla în primăvara anului viitor. Deși, procedura ar putea fi întârziată de recursurile depuse de IMB și Oracle la Government Accountability Office, ceva de genul Curții de conturi. Cele două societăți reclamă, printre altele, opțiunea furnizorului unic, motivată de Pentagon prin rațiuni de eficiență și securitate.

În fața Microsoft, Amazon Web Services pornește cu un puternic avans. Pionieră în domeniul ”cloud”, filiala gigantului comerțului online a obținut deja contracte importante pentru agenții federale americane, în special cu CIA. De altfel, ea este singura care dispune de autorizațiile necesare pentru a găzdui date sensibile ale guvernului SUA.

Elementul de incertitudine îl constituie impactul relațiilor deloc strălucite cu președintele Donald Trump. E adevărat că oficialii de la Casa Albă s-au grăbit să asigure că șeful administrației americane nu este implicat în procesul de decizie. ”Dar el s-a amestecat deja în alte contracte”, amintește Rick Holgate.

Contractul JEDI reprezintă o etaă importantă pentru ministerul apărării, care marchează tranziția spre ”cloud”. Pentagonul dorește să profite de progresul Inteligenței Artificiale pentru a analiza mai multe date, furnizând, astfel, soldaților săi informații în timp real.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Liberty Galați
Contabili / Foto: Freepik
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Freepik.com
Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik
Birou. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Se schimbă banii în România. Anunţ de la BNR

Schimbare privind bancnotele româneşti.

Freepik.com
Foto: REUTERS
colaj foto pexels.com
Adrian Nica, șeful ANAF
HoReCa. Pexels.com
Lei și lingouri de aur / Foto: DCBusiness
Cargo GNL / sursa foto: Freepik.com / sharpiloandrey
Dumitru Chisăliță, președintele AEI
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

ANOFM: Creştere a ratei şomajului

A crescut rata şomajului la finalul anului 2025.

Mugur Tolici
Benzinărie / Foto: Freepik
Muncitor în construcții / FOTO: Freepik
Aur. Freepik.com
Ghișeu / Foto: Freepik

Veste bună pentru românii cu credite în valută

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat în calculul...

Foto: Freepik.com
Pompier / Foto: Freepik

SAFE: Dotări de nivel occidental pentru ISU și DSU

România intră, prin programul european SAFE, într-o nouă...

Tether / Foto: Freepik
Fabrică / Foto: Arhivă
Amazon

pixel