Amenzi de până la 11.000 lei pentru concedii medicale acordate ilegal

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Medic scrie o rețetă / FOTO: Freepik
Medic scrie o rețetă / FOTO: Freepik
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a transmis vineri un mesaj ferm în contextul discuțiilor apărute în spațiul public privind eliberarea nejustificată a certificatelor de concediu medical. Instituția reamintește că acordarea concediului medical este exclusiv atribuția medicului curant, fiind condiționată de o stare de sănătate obiectiv justificată.

Potrivit comunicatului, solicitările pacienților, oricât de insistente, nu reprezintă un criteriu valid pentru emiterea certificatului de concediu medical. Decizia medicului trebuie fundamentată clinic și trebuie reflectată în documentele medicale și în planul de urmărire a evoluției bolii.

Reguli stricte pentru acordarea concediului

Certificatul de concediu medical se eliberează în aceeași zi cu consultația medicală, cu menționarea numărului de zile necesare, cu excepțiile expres prevăzute de lege. Pentru a beneficia de acest drept, pacientul trebuie să prezinte o adeverință de la angajator, care să ateste calitatea de asigurat și să includă numărul de zile de concediu de boală avute în ultimele 12 sau 24 de luni, în funcție de context.

Aceste reguli sunt prevăzute în Ordinul MS/CNAS nr. 15/2018/1311/2017, aflat în vigoare și aplicabil tuturor medicilor prescriptori.

Angajatorii au obligații legale clare

CNAS atrage atenția că angajatorii sunt obligați să verifice elementele înscrise în certificatul medical, inclusiv gestionarea numărului de zile de concediu acordate pentru fiecare afecțiune. În cazul în care certificatul este completat greșit sau cu încălcarea legii, angajatorii au dreptul și obligația de a-l respinge la plată.

Amenzi pentru medicii care nu respectă legea

Medicul care acordă concedii medicale fără respectarea prevederilor legale sau care nu întocmește planul de urmărire a evoluției bolii riscă amenzi între 5.000 și 11.000 de lei, potrivit legislației în vigoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă

pixel