Ministerul Finanţelor a publicat pachetul de relansare economică - Document
Informaţiile aşteptate de...
Potrivit proiectului, punctul-amendă va fi calculat în funcție de indicele social de referință. Concret, dacă acest proiect legislativ va intra în vigoare, adică va primi vot favorabil în Camera deputaților, va fi semnat de președintele țării și va fi publicat în Monitorul Oficial, un punct-amendă va reprezenta “20% din indicele social de referință (ISR), stabilit prin hotărâre a Guvernului”.
În actuala legislație, punctul-amendă se stabilește în raport cu salariul minim, reprezentând 10% din acesta. Pentru 2018 și 2019, autoritățile au decis o valoare fixă a punctului-amendă, de 145 de lei. În condițiile în care cuantumul ISR din acest an este de 500 de lei, punctul-amendă va avea valoarea, dacă propunerea legislativă va ajunge să se aplice, de 100 de lei, ceea ce ar reprezenta o scădere a valorilor amenzilor de circulație față de cele aplicate în prezent.
Citește și Șoferii, fără scăpare. Vânați în toată Europa pentru taxele neplătite
Așadar, în contextul în care Executivul a introdus salariul minim diferențiat în funcție de studii, această modificare adusă modului de calcul al cuantumului punctului-amendă ar putea aduce, pe lângă o reducere a nivelului amenzilor de circulație, și eliminarea confuziilor privind nivelul salariului minim folosit la calcularea punctului-amendă.
Conform legislației în vigoare, indicatorul social de referință reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează beneficiile sociale suportate din bugetul de stat, inclusiv indemnizația de șomaj, venitul minim garantat sau alocația pentru copii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Plafonul pentru aplicarea...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
O liberalizare treptată a...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
Sprijin pentru industrie și...
România se află într-o situație...
Ilie Bolojan anunță pași...
Banca Națională a României...
The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...
Sectorul turistic din România...