Nelămuriri legate de ANAF? Unde poţi suna pentru clarificări
Informaţii utile pentru contribuabili.
"Un proiect extrem de important din perspectiva noastră îl reprezintă conectarea caselor de marcat electronice la infrastructura IT a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Procesul a fost demarat în data de 31 martie 2021, decurge în bune condiţiuni şi finalizarea acestui proiect este programată să se realizeze la finalul acestei luni. Cum spuneam, procesul se realizează în bune condiţiuni, şi de aceea reiterez faptul că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu-şi propune să prelungească acest termen", a afirmat preşedintele ANAF.
ANAF a trecut la controale
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a demarat pe 21 octombrie un număr de 100 de acţiuni de control la operatori economici, pentru a verifica modul de conformare în ceea ce priveşte conectarea tuturor aparatelor de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic, potrivit unui comunicat remis de ANAF.
Dai meditații? Trebuie să ai casă de marcat
La operatorii economici unde au fost finalizate verificările, inspectorii ANAF au constatat că 87% dintre aceştia s-au conformat, iar pentru ceilalţi, care nu au realizat conectarea, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, conform legislaţiei în vigoare.
Acţiunile de control derulate de ANAF având această tematică vor continua în perioada următoare atât în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, cât şi pentru a asigura un mediu concurenţial corespunzător, se menţiona în comunicatul citat.
Nerespectarea obligaţiei de a asigura conectarea la distanţă a AMEF, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 8.000 la 10.000 lei, preciza, în octombrie, ANAF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Informaţii utile pentru contribuabili.
Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...
Ziua de luni, 16 februarie,...
România și partenerii externi...
Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...
Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...
Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...
Iniţiativă pentru susţinerea...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...
Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...
Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...
În ianuarie 2026, Autoritatea...
Sultan Ahmed bin Sulayem, unul...
Secțiunea 2 a Autostrăzii...
Ministerul Transporturilor a...
Lista bunurilor cu risc fiscal...
Guvernul a decis instituirea...
România, prin Compania...
Halftime show-ul de la Super...
Secretarul de stat american...
Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...