ANAF, cu ochii pe firmele de curierat

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Sediu al ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Sediu al ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Valoarea rambursărilor înregistrată de la firmele de curierat, în primele trei luni ale anului, prin Declaraţia 395 depăşeşte 5 miliarde de lei, la un număr de 17 milioane de transporturi, conform datelor prezentate, într-un eveniment de specialitate, de către Teodor Alexandru Georgescu, director general al Direcţiei Antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

"Noi, ca antifraudă în cadrul ANAF, ne ocupăm, bineînţeles, cu combaterea evaziunii fiscale şi mai mult decât atât, în ultimul timp, am alocat foarte mult din activitatea noastră pe linia prevenirii şi această măsură de introducere a acestei declaraţii de la societăţile de curierat şi vorbesc despre Declaraţia 395, care a fost introdusă tot pentru a limita fenomenul de evaziune fiscală şi de neconformare fiscală în domeniul comerţului electronic şi mai mai exact în domeniu magazinelor online. Pe primele trei luni (din 2023, n.r.) am primit (declaraţii, n.r.) undeva la 17 milioane de transporturi, la un volum al rambursărilor de peste 5 miliarde de lei. Suntem încă în crearea unei baze de date complete. Vreau să vă aduc la cunoştinţă că am primit de la principalele firme de curierat declaraţii, respectiv de la 23 de firme. Încă suntem departe de a avea o imagine completă a fenomenului şi vreau să vă asigur că toate firmele de curierat vor fi obligate sau va trebui să depună această declaraţie, fie că fac, fie că nu fac operaţiuni cu ramburs. Asta pentru a cunoaşte foarte bine fenomenul", a declarat Georgescu.

Acesta a adăugat că, în perioada următoare, va intra în funcţiune o aplicaţie automată de selecţie a persoanelor care nu se conformează, pe baza criteriilor de risc.

"Am făcut toate solicitările către Departamentul de informaţii de a face o aplicaţie automată de selecţie a persoanelor care nu se conformează pe baza criteriilor de risc. În momentul acesta aplicaţia este aproape gata, este spre testare, şi va intra în funcţiune în cel mai scurt timp. Dar şi în lipsa acestei aplicaţii informatice care să facă să ruleze toţi indicatorii de risc asupra bazei de date, acest lucru se face încă din prima lună de depunere a declaraţiilor prin stimularea fiecărui indicator de risc asupra bazei de date care se poate face mai uşor şi o selecţie de risc. Rezultatul acestei analize va consta într-o acţiune de control care va fi demarată chiar luna aceasta. Deja, suntem în teritoriu şi controlul constă în identificarea doar de la un singur curier a 22.000 de persoane fizice care au încasat bani ramburs în cont colector de aproximativ 1,8 miliarde de lei şi care nu au depus nicio declaraţie fiscală. Nu toate aceste persoane vor fi controlate, ci doar pentru sume mai mari de 500.000 lei. Ne-am îndreptat către persoanele care fac activitate comercială, cu sume substanţiale şi m-am referit aici la 500.000 lei. În primă fază vor fi controale la aceste persoane. Va fi iniţiată o verificare documentară, adică un control care se efectuează de la sediul ANAF, urmând ca la finalul controlului să se emită decizia de impunere. Celelalte persoane, cu sume de sub 500.000 de lei, vor primi acasă o notificare din partea ANAF, de conformare. Dacă şi aceste persoane nu se vor conforma, vor urma controale, bineînţeles", a atenţionat oficialul ANAF.

Potrivit sursei citate, inspectorii din cadrul Fiscului au identificat pe piaţa de curierat şi firme care au ales să lucreze în numele altei persoane pentru a fi mai greu de identificat.

"Scopul nostru este creăm un mediu concurenţial cât mai corect din practica noastră. S-au identificat anumite elemente de identităţi furate practicate de către furnizorii dvs. Cu alte cuvinte, preferă să lucreze în numele altei persoane pentru a putea fi cât mai greu identificaţi. Au fost identificate şi persoane decedate în numele cărora erau efectuate operaţiuni şi, din acest motiv, v-aş ruga încă o dată frumos, să întreprindeţi toate măsurile pe care le puteţi de identificare corectă a partenerilor de afaceri. Bineînţeles, asta se va face cu timpul. Nu se va putea face lumină după o zi pe alta", a spus Teodor Alexandru Georgescu.

Govnet Conferences organizează, miercuri, cea de-a X-a ediţie a evenimentului "Courier & Postal Services Forum 2023", la care participă furnizori de servicii de curierat şi poştale, fast deliver şi retaileri online, alături de reprezentanţi ai autorităţilor publice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel