Creştere a numărului firmelor care şi-au suspendat activitatea
Numărul firmelor care şi-au...
„Guvernanții ar trebui să înțeleagă că e așteptat cu nerăbdare momentul 15 iunie, întârzierea chiar cu o săptămână peste această dată ar genera o mare dezamăgire, iar pentru hoteluri, restaurante ar fi o lovitură extrem de gravă”, a spus Nicolae Demetriade.
Potrivit lui Demetriade, numărul mare de turiști prezenți la mare și la munte în acest weekend arată dorința turiștilor ca sezonul estival să fie redeschis.
„Nu mai putem să ținem oamenii. Mai mult, efectul asupra hotelierilor va fi dezastruos dacă nu reușim să deschidem sezonul la 15 iunie.
Unde vor românii să plece în vacanță
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că starea de alertă ar putea fi prelungită după data de 15 iunie. Decizia va fi luată în funcţie de evoluţia epidemiei în România.
„Până în 15 iunie încă suntem în stare de alertă, iar evoluţia din aceste zile va decide, la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prelungirea sau nu a stării de alertă. Dacă nu o să mai fie stare de alertă o să avem relaxare, deşi mi-e greu să cred acest lucru”, a spus Nelu Tătaru, la B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Numărul firmelor care şi-au...
Industria băuturilor...
Guvernul a aprobat o modificare...
Sistemul energetic național a...
Argintul s-a prăbușit cu 30%...
India și Uniunea Europeană au...
Sprijin financiar pentru...
Alianța OPEC+ a convenit, în...
Anul 2026 va fi decisiv pentru...
Bitcoin, cea mai mare...
Arieratele bugetului general...
Furnizorul de componente auto...
Prăbușire istorică a...
O modificare importantă în relația dintre contribuabili...
Guvernul federal al Statelor...
Sistemul electroenergetic al...
Guvernul calmează haosul din...
Legea care majorează capitalul...
Nvidia intenționează să facă o...
Cel puțin o persoană a murit și...
Companiile cu capital românesc...
Actorul american Steven Seagal...
Probleme grave în rețeaua...
Zvonurile despre anulări în...