Anca Dragu, numită în funcția de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Anca Dragu
Anca Dragu
Anca Dragu a fost desemnată în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), pentru un mandat de 7 ani, un proiect de hotărâre în acest sens fiind adoptat vineri de Parlamentul Republicii Moldova, cu 58 de voturi, informează MOLDPRES.

Deputaţii au remarcat că Anca Dragu are o experienţă importantă în sectorul financiar-bancar şi în politici publice şi aderare la UE. Aceasta a lucrat mai mult de 15 ani în cadrul Băncii Naţionale a României şi al Fondului Monetar Internaţional şi a fost ministru al Finanţelor Publice în perioada noiembrie 2015 - ianuarie 2017. În 2020 a fost aleasă preşedinte al Senatului României. Anca Dragu este senator USR.

Fotoliul de guvernator BNM a rămas vacant joi, după ce Octavian Armaşu a fost revocat din acest post de Legislativ. 

USR transmite că Anca Dragu este propusă pentru a fi noul guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, conform anunţului făcut de Igor Grosu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova.

Votul va avea loc vineri la prânz, în Parlament. Anca Dragu a depus deja jurământul ca cetăţean al Republicii Moldova, reiese dintr-un comunicat transmis, vineri, de USR.

"Este o onoare pentru mine sa contribui la parcursul european al Republicii Moldova. Avem nevoie de instituţii puternice, independente, care să asigure stabilitatea economică a ţării şi prosperitate pentru toţi cetăţenii. Nu va fi un drum uşor, dar cu răbdare, determinare şi pricepere vom putea duce la bun sfârşit proiectul european", a precizat Anca Dragu.

USR subliniază că va continua să susţină Republica Moldova, al cărei loc este "în Europa alături de România".

"Sunt mândru de această performanţă a colegei noastre şi este o nouă dovadă a profesionalismului pe care l-a demonstrat de-a lungul întregii sale cariere. Sunt convins că Anca îşi va aduce contribuţia la parcursul european al Republicii Moldova, mai ales în contextul în care Consiliul European a decis recent deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană", a declarat preşedintele USR, Cătălin Drulă.

Anca Dragu este senator USR de Bucureşti şi vicepreşedinte în Biroul Naţional al USR. A fost prima femeie preşedinte a Senatului, la propunerea USR.

De profesie economist, Anca Dragu a fost ministru al Finanţelor în guvernul tehnocrat, în perioada noiembrie 2015 - ianuarie 2017, menţionează sursa citată.

Anca Dragu deţine o diplomă de licenţă şi un doctorat în Economie la Academia de Studii Economice din Bucureşti, un master în Politici Publice şi Aderare la UE, absolvit în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti şi a urmat diferite programe în cadrul Universităţii Georgetown, Programul de burse pentru Europa Centrală şi de Est şi în cadrul Universităţii George Washington, Washington DC.

Anca Dragu a dobândit experienţă în decursul celor 24 de ani de activitate profesională atât la nivel naţional, cât şi internaţional în mediul public şi privat. A fost analist economic în cadrul Direcţiei Generale pentru Afaceri Economice şi Financiare a Comisiei Europene, după o experienţă de 12 ani în cadrul biroului Fondului Monetar Internaţional din Bucureşti, a lucrat ca economist în cadrul Băncii Naţionale a României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat

pixel