Angajările la stat accelerează; doar în București sunt disponibile peste 500 joburi

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Angajările la stat au luat viteză în martie
Angajările la stat au luat viteză în martie
Angajările la stat continuă în ritm crescător față de primele două luni ale anului, în condițiile în care, pentru luna martie, instituțiile publice au postat anunțuri de angajare pentru peste 3.000 de poziții, la fel de multe cât pentru ianuarie și februarie la un loc.

90% dintre joburile care sunt scoase la consurs la stat sunt pentru funcții de execuție, notează eJobs.ro.

Aproape 1.900 de locuri de muncă au fost postate de instituții locale, peste 400 de primării și aproximativ 300 de instituții județene. Guvernul și ministerele au avut cel mai mic număr de poziții vacante în luna martie.

”Tiparul angajărilor din sectorul public este destul de liniar – se angajează aproape exclusiv în regim full time, iar angajații lucrează doar de la birou. Circa 15% din joburile postate sunt pe bază de proiect sau sezoniere. Aceste elemente consolidează ideea de stabilitate care a fost de-a lungul timpului asociată joburilor de la stat și care a rămas, totodată, și principalul criteriu pentru care sunt atât de atractive pentru anumite categorii de candidați. Acestui argument extrem de puternic i se adaugă cel legat de creșterea salariilor din sectorul public din ultimii ani. Rămâne, totuși o zonă pe care candidații care au pregătire în domenii liberale și care sunt obișnuiți cu un anumit tip de flexibilitate la locul de muncă sau cu programul de lucru remote o privesc încă ușor sceptic”, explică Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Cele mai multe locuri de muncă vacante, respectiv peste 500, aparțin instituțiilor de stat din București, Clujul ocupând a doua poziție în clasament, cu 203 de oferte. Urmează Timiș, Constanța, Iași, Ilfov și Argeș, toate cu peste 100 de posturi scoase în piață. De cealaltă parte se află județe precum Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș Severin sau Călărași. „Sunt județe în care oferta nu este foarte generoasă nici din partea mediului privat și în care candidații ajung, de multe ori, să se uite către ofertele din județele învecinate pentru a-și putea găsi un loc de muncă”, spune Bogdan Badea.

Pozițiile pentru care s-au căutat cei mai mulți candidați au fost de îngrijitor, medic, muncitor calificat, asistent medical și referent de specialitate. Împărțite pe nivel de carieră, mai mult de 10% au fost pentru muncitori, aproape la fel de multe pentru debutanți și specialiști și doar 2% au fost destinate managerilor și directorilor.

”De la începutul anului și până acum, ritmul de evoluție a numărului de joburi noi din în sectorul public l-a depășit pe cel din privat, chiar dacă, în cifre absolute, vorbim de un număr de 10 ori mai mare de poziții care aparțin companiilor private. Cu toate acestea, faptul că în luna martie statul a scos în piață tot atâtea poziții vacante câte a avut în ianuarie și în februarie la un loc ne arată că angajările au început în mod real să se deblocheze și în această zonă și ne așteptăm ca și aplicările să fie pe măsură. Ce nu vedem însă deocamdată aici este publicarea salariilor în anunțul de angajare, element de care angajatorii din privat încep să țină tot mai mult cont”, a mai explicat Bogdan Badea.

În timp ce pe parcursul lunii martie angajatorii din sistemul public au avut puțin peste 3.000 de joburi vacante, în mediul privat, numărul de joburi postate de angajatori pe eJobs.ro, pentru același interval de referință, a fost de aproape 33.000.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel