Angela Merkel a ACCEPTAT! Relaxarea RESTRICȚIILOR

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Angela Merkel a ACCEPTAT! Relaxarea RESTRICȚIILOR
Angela Merkel a ACCEPTAT! Relaxarea RESTRICȚIILOR
Cancelarul Angela Merkel a acceptat miercuri seară deblocarea treptată a dispozitivului anti-COVID-19 din Germania, cedând nemulţumirii crescânde în rândul opiniei publice şi propriului guvern cu şapte luni înainte de alegerile parlamentare, notează AFP.

După mai mult de nouă ore de negocieri dure, cancelarul şi liderii celor 16 landuri federale ale ţării au ajuns la un acord asupra unui calendar pentru relaxarea măsurilor de izolare parţială în vigoare de la sfârşitul anului trecut.

Dispozitivului anti-COVID-19 mai este în prezent acceptat numai de o treime dintre germani, faţă de două treimi la începutul lunii ianuarie, potrivit unui sondaj YouGov publicat în această săptămână.

"Astăzi putem vorbi despre încredere şi speranţă", a afirmat cancelarul german într-o conferinţă de presă, apreciind că ţara sa intră acum "într-o nouă fază" a luptei împotriva pandemiei, posibilă în special prin accelerarea vaccinărilor.

PENSIONARE. Știați? Și aceste venituri ar trebui luate în calcul

Germania va autoriza astfel vaccinul AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani, a anunţat cancelarul. Intervalul dintre administrarea a două doze va fi, de asemenea, prelungit, pentru a permite vaccinarea mai multor pacienţi.

Cu toate acestea, viaţa va continua să se desfăşoare în ritm lent, majoritatea restricţiilor fiind prelungite cel puţin până la 28 martie pentru a contracara creşterea cazurilor şi răspândirea mutaţiei britanice, reprezentând în prezent 46% din contaminări.

Reuniunile private vor fi posibile, însă, începând cu 8 martie, între două familii, cu condiţia ca acestea să nu depăşească în total cinci persoane.

Librăriile, florăriile şi şcolile de şoferi, care s-au redeschis deja în unele landuri, vor putea din nou să primească vizitatori în toată ţara.

Cancelarul a cedat în faţa landurilor federale în legătură cu un prag de incidenţă de 35 la 100.000 sub care s-ar trece la ridicarea altor restricţii.

Pragul de 50, mai puţin restrictiv, a fost în cele din urmă reţinut pentru a deschide calea, de la sfârşitul lunii martie, redeschiderii restaurantelor în aer liber, sectoarelor culturale şi sportive.

Peste 100, restricţii severe vor fi reintroduse imediat.

Mai este însă drum de parcurs pentru a atinge nivelul de 50 în mod durabil, rata incidenţei ridicându-se miercuri la 64, în creştere uşoară în ultimele zile.

Un singur land, Turingia (ex-RDG), înregistrează o rată peste 100. Dar numai două prezintă o incidenţă sub 50 într-o ţară în care COVID-19 a ucis peste 70.000 de oameni.

Strategia guvernului de redeschidere doreşte, de asemenea, să se bazeze pe introducerea masivă a testelor antigenice, un domeniu în care Germania duce în continuare lipsă de eficienţă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik
Comisia Europeană
Freepik.com
București / Foto: Freepik
Euro. Freepik.com
Studiou Disney / sursa foto: Pexels.com / Lucas TENTELIER
Foto: Reuters
Case de schimb valutar
Plată online / Foto: Freepik
Contabilii și firmele vor avea un an greu în 2026 / Foto: Freepik
Banca Națională a României
O nouă lege prevede colectarea de date de către marile instituții bancare
TikTok. Freepik.com
Prețurile la alimente au explodat / Foto: Freepik

pixel