Angela Merkel a tremurat din nou. A treia oară în trei săptămâni VIDEO

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Același răspuns de fiecare dată
Același răspuns de fiecare dată
Cancelarul german Angela Merkel a dat asigurări miercuri că se simte "foarte bine", după o nouă criză de tremurat în timpul unei ceremonii oficiale, a treia de acest fel în mai puţin de o lună.

"Mă simt foarte bine. Lumea nu trebuie să îşi facă griji", a spus şefa guvernului german într-o conferinţă de presă. Noul incident a avut loc aproape de prânz în timpul ceremoniei oficiale de primire a premierului finlandez Antti Rinne.

Merkel era în picioare alături de omologul său finlandez ascultând imnurile naţionale ale celor două ţări când a început să tremure. Totuşi, episodul a fost mai puțin intens comparativ primul, cel din 18 iunie, când l-a întâmpinat pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Citește și Dosarul medical al Angelei Merkel, căutat de serviciile secrete internaționale

Şefa conservatoare a guvernului, care va împlini 65 de ani în câteva zile, a fost surprinsă tremurând şi la 27 iunie în timpul ceremoniei oficiale de preluare a funcţiei de către noul ministru al Justiţiei la Berlin, însă până acum a dat asigurări că nu are probleme de sănătate.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik

pixel