Angela Merkel s-a enervat! Nu e bine! Voi sunteți de vină

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Există prea multe deficiențe
Există prea multe deficiențe
Guvernul de la Berlin discută reducerea până aproape la zero a zborurilor internaţionale care aterizează în Germania, pentru a preveni răspândirea în această ţară a mutaţiilor mai contagioase ale coronavirusului SARS-CoV-2, a declarat marţi ministrul german de interne Horst Seehofer ziarului Bild, conform căruia cancelarul Angela Merkel a reproşat propriului său guvern că ''a pierdut controlul'' asupra pandemiei, relatează agenţiile DPA, Reuters şi AFP.

''Pericolul reprezentat de aceste mutaţii ale virusului ne obligă să luăm în considerare măsuri chiar şi mai drastice'', a explicat Seehofer. ''Acestea includ controale mai stricte la graniţe, mai ales la frontierele cu regiunile de mare risc, dar şi o diminuare a traficului aerian aproape la zero, la fel cum face în prezent Israelul'', a indicat oficialul german, adăugând că ''populaţia, care în Germania acceptă restricţii (antiepidemice) importante, aşteaptă de la noi să o protejăm cât mai bine posibil în faţa unei explozii a numărului cazurilor'' de COVID-19.

Conform publicaţiei Bild, cancelarul Angela Merkel i-a solicitat acestuia în weekend, la o reuniune cu uşile închise cu deputaţii din partidul ei, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), să examineze posibile măsuri menite să reducă pătrunderea în Germania a variantelor de coronavirus detectate în Marea Britanie, Africa de Sud şi Brazilia.

De asemenea, scrie Bild, Merkel le-a reproşat membrilor guvernului că au ''pierdut controlul'' asupra pandemiei. ''Trebuie să fim mai stricţi, altfel ne întoarcem unde am fost cu 14 zile în urmă'', a avertizat ea, referindu-se la numărul cazurilor de COVID-19, care sub efectul măsurilor de lockdown a scăzut recent în Germania la sub 10.000 pe zi, deşi numărul deceselor se menţine la aproximativ o mie zilnic.

Citește și Trump, fără imunitate, îl așteaptă 30 de acuzații

Bild mai notează că Merkel a criticat şi călătoriile efectuate de cetăţenii germani în afara ţării. ''De ce nu putem interzice călătoriile ?'', a întrebat Merkel, apoi sugerând ea însăşi diminuarea traficului aerian, potrivit participanţilor la acea reuniune.

Vorbind marţi la Forumul Economic de la Davos, Merkel a avertizat ''că viteza cu care am reacţionat a lăsat mult de dorit''. ''Digitalizarea insuficientă a societăţii noastre'' şi procedurile birocratice reprezintă au fost fost cele mai mari puncte slabe ale Germaniei în gestionarea pandemiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik

pixel