ANOFM va putea subcontracta cursurile de reconversie profesională

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Ministrul interimar al Muncii, Violeta Alexandru, a declarat marţi, la Cluj, într-o conferinţă de presă, că va lansa posibilitatea subcontractării de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cursurilor de reconversie profesională prin licitaţii, pe piaţa liberă.

Aceasta a fost întrebată despre măsurile pentru reintegrarea profesională a persoanelor şomere în vârstă de peste 50 de ani şi despre cursurile de reconversie profesională.

"Sunt cursuri - şi mi-am exprimat nemulţumirea faţă de acest aspect - care nu sunt, neapărat, adaptate nevoilor pieţei. Planificarea cursurilor se face uniform în toată ţara, fără a se ţine cont de specificul tipului de angajator dintr-o zonă sau alta, se lucrează cu acelaşi grup de traineri, care nu pot acoperi toată nevoia de pregătire pentru toate situaţiile. Sunt schimbări pe care le voi anunţa săptămâna aceasta la ANOFM, una dintre ele fiind legată de eventualitatea, pe criterii de totală transparenţă, prin licitaţii publice transparente, a posibilităţii ca pentru unele tipuri de pregătiri, în care instituţia nu are expertiza să acopere, să se poată subcontracta, dacă este cazul, servicii din piaţa liberă", a explicat Violeta Alexandru.

Ea a spus că pentru şomerii în vârstă de peste 50 de ani există măsuri active, fonduri, atât pentru angajatori, cât şi pentru persoanele respective.

"Oamenii nu vin cu încrederea către AJOFM că acolo găsesc un loc de muncă. Avem informaţii mai degrabă din mediul privat, din companiile care se ocupă cu recrutarea şi care ne semnalează că realitatea pe care o avem în instituţiile publice nu coincide cu ceea ce se întâmplă în teren. Sunt mult mai multe persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi AJOFM-urile nu ajung la ele", a afirmat ministrul Muncii.

Violeta Alexandru a vizitat, marţi, un centru privat de servicii sociale şi instituţiile deconcentrate din Cluj-Napoca aflate în subordinea Ministerului Muncii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Staâlpi de înaltă tensiune / Foto: pxhere

A fost convocat Comandamentul Energetic Naţional

Condiţiile meteo din ultimele zile impun luarea de...

Netflix / Foto: Freepik
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Contabil / Foto: Freepik
Cumpărături online / Foto: Freepik
Bayer
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Inundații / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
Electrocentrale Craiova
Nicușor Dan, declarații după reuniune la ambasada României de la Paris / Foto: Președinția României
Lingouri de aur și argint

Saxo Bank: aurul poate ajunge la 5.000 de dolari pe uncie

Aurul și argintul nu mai sunt simple instrumente de...

Marco Rubio, Donald Trump, Pete Hegseth și generalul Daniel Caine
Intervenții pe liniile de înaltă tensiune
Nicolas Maduro și siția lui sunt aduși la tribunalul din New York / Captură video
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Curier. Foto: pexels.com
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Mașină electrică / FOTO: Freepik

Înmatriculările de maşini electrice au explodat în Germania

Înmatriculările de automobile electrice au crescut cu...

2025, un an al recordurilor pentru piața de artă

Raportul Artmark arată o creștere de peste 11% față de...

Sofer camion. Foto: Pexels.com

Creştere în sectorul transportului rutier de mărfuri

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,5%, în...

Ghișeul.ro din nou nefuncțional
Teren de vanzare. Foto: Freepik.com
Bitcoin / Foto: Unsplash

Bitcoin reîncepe să crească. Ce urmează - Analiză

Prețul Bitcoin începe să crească, înainte de publicarea...

Ursula von der Leyen și Nicușor Dan / Foto: George Călin / Inquam Photos
BCE / sursa foto: Freepik.com / frimufilms

pixel