ANOSR: Împrumuturile pentru studenți propuse de Guvern, praf în ochi și un măr otrăvit

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) lansează Poziția privind împrumuturile de studii pentru studenți, în contextul proiectului de lege anunțat de Guvernul României.

"Guvernul României a anunțat lansarea unui pachet de măsuri sociale, denumit „Sprijin pentru România”. În cadrul acestui pachet s-a anunțat lansarea programului național 'Student Invest', prezentat succint, fără vreo detaliere, ca presupunând „garantarea unui credit în valoare de maxim 50.000 lei, în proporție de 80% de către stat, pentru taxe de studii.

Propunerea este o eternă reîntoarcere la tentative eșuate, puse pe agenda publică fără vreo analiză sau o minimă consultare cu studenții, cei pe care se presupune că i-ar sprijini măsura. Schema de împrumuturi nu rezolvă problemele actuale ale studenților, așa cum încearcă să sugereze Guvernul, și nici nu este eficientă.

Astfel, riscul de a intra într-o spirală speculativă este imposibil de negat. Această spirală s-a dezvoltat corelativ cu introducerea împrumuturilor în alte țări, notoriu fiind cazul SUA, în care criza datoriilor studenților este acută, generațională și cu impact devastator. Pașii acestui mecanism sunt limitați la număr: universitățile pot crește artificial/fără acoperire reală taxele de studii, pentru că știu că debitul este acoperit de studenți prin împrumuturi, acordate lejer de bănci având în vedere garanția statului, care la rândul său se bazează pe solvabilitatea de viitor a studenților.  În tot acest peisaj, studentul ar fi cel perdant.

Citeşte şi: La ce să fii atent când îţi cumperi o vacanţă. Obligaţiile agenţiei de turism

De altfel, o tendință clară ce s-a putut observa în alte state odată cu introducerea sistemului de împrumuturi a fost scăderea cheltuielilor publice cu educația, în contextul în care și în momentul de față cheltuielile publice/student în România sunt la coada clasamentului european. Coroborat cu alte indicii privind alocările bugetare, pare că Guvernul acceptă să adâncească și mai tare aceste discrepanțe.

Studenții care se împrumută ar fi „încurajați” să se angajeze, inclusiv cu mai mult decât o fracțiune de normă, ceea ce este de natură să afecteze capacitatea de pregătire academică. Pe de altă parte, alții nu și-ar asuma riscul posibilității de a nu putea rambursa, îngroșând renunțarea la facultate și scăzând un număr de absolvenți de învățământ superior și așa redus.

Alte consecințe nedorite, dovedite de studiile de specialitate citate în poziția ANOSR, se referă la scăderea capacității de a-și găsi o locuință și amânarea deciziilor de a-și constitui o familie și de a avea copii, o prioritate a Guvernului, cu atât mai mult având în vedere lipsa de educație financiară, constatată și de Guvern într-o strategie pusă în dezbatere publică recent", se arată în comunicatul ANOSR.

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Afaceri / Foto: Freepik
Contor pentru energie electrică
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Taxa pe stîlăp / Foto: Freepik
Credit ipotecar / Foto: Freepik
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Combinatul Azomureș

Romgaz pune eticheta dură: Azomureș, „activ problematic”

Romgaz privește combinatul Azomureș ca pe un „distressed...

Dragos Pâslaru / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Bursa de Valori București

Energopetrol și MF Capital, cele mai mari creșteri pe BVB

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe...

Bursa de Valori București
Starbucks este una dintre cafenelele favorite ale chinezilor
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Freepik.com
Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu
Euro. Foto: Freepik.com
Benzinarie. Foto: Freepik.com
TVA / Foto: Freepik.com
Wall Street / Foto: Freepik
Industrie / Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Bursă / Foto: Freepik
Freepik.com
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...


pixel