Potrivit unui comunicat, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), a reluat în 2019 acţiunile de control începute anul trecut pentru evaluarea corectitudinii practicilor comerciale privind utilizarea grăsimilor hidrogenate în locul produselor exclusiv pe bază de lapte, informarea corectă a consumatorilor, depistarea, sancţionarea şi diminuarea fraudelor în domeniu.
Acţiunile de control desfăşurate în perioada 21 ianuarie - 8 martie 2019, atât în Capitală, cât şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, au urmărit în principal verificarea denumirii produselor alimentare aflate la comercializare, în raport cu înscrisurile de compoziţie din sistemul de etichetare.
Astfel, au fost verificate 708 unităţi, din care 233 patiserii, 157 cofetării (laboratoare cofetărie/patiserie), 182 pizzerii, 73 de restaurante/catering, 52 fast-food-uri şi 11 magazine alimentare. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 1,782 milioane de lei şi 177 de sancţiuni cu avertisment. De asemenea, au fost confiscate/distruse produse neconforme (creme de brânză, merdenele cu brânză, pateuri cu brânză, specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate, unt, produse semipreparate), s-a aplicat ordonanţă de suspendare a activităţii pentru 30 zile pentru nerespectarea normelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a fost interzisă temporar desfăşurarea activităţii în vederea autorizării sau remedierii deficienţelor.
Citește și: Soluție pentru dezghețarea drumurilor, găsită într-un aliment din comerț
În municipiul Bucureşti au fost controlate 93 de unităţi, constatându-se că 33 dintre acestea (35%) utilizau grăsimi hidrogenate şi etichetau incorect, pentru abaterile constatate comisarii ANPC şi ANSVSA aplicând amenzi în valoare de 296.000 lei.
Judeţele în care au fost aplicate cele mai mari sancţiuni de către comisarii ANPC şi ANSVSA sunt: Bistriţa (140.000 lei), Prahova (136.000 lei), Sibiu (125.000 lei) şi Bihor (104.000 lei). La polul opus se află judeţele Alba (4.400 lei), Bacău (3.200 lei), Vaslui (3.000 lei) şi Călăraşi, unde nu au fost aplicate sancţiuni.
Potrivit ANPC, principalele nereguli constatate au vizat: prepararea şi comercializarea unor produse de patiserie/cofetarie/fast-food etc. utilizând în procesul de fabricaţie specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate, produsele finite fiind prezentate consumatorilor ca având în compoziţie brânză, telemea de vacă, caşcaval, unt etc.; dezinformarea consumatorilor privind compoziţia acestor produse alimentare, informându-se eronat că sunt utilizate produse din lapte (brânză, smântână, caşcaval), în realitate acestea fiind absente sau prezente într-un procent redus.
În urma acţiunilor de control au fost trase următoarele concluzii: fenomenul substituirii produselor obţinute din lapte (brânză, telemea, caşcaval, unt) este încă frecvent practicat în unităţile de alimentaţie publică (patiserii, pizzerii, fast-food-uri, cofetării, restaurante/catering); din totalul celor 708 unităţi de alimentaţie publică verificate, 285 (40%) au fost depistate că substituie preparatele din lapte cu specialităţi obţinute din grăsimi hidrogenate, dezinformând consumatorii; substituirea produselor lactate cu specialităţi de grăsimi hidrogenate şi dezinformarea consumatorilor creează posibilităţi pentru activităţi ilicite şi profituri majorate ale operatorilor economici prin înşelarea şi în detrimentul consumatorilor.
"Menţionăm, însă, că, în urma verificărilor din perioada 21 ianuarie - 8 martie 2019, s-a constatat o diminuare a fenomenului de substituire a produselor lactate, respectiv de 40%, în comparaţie cu anul 2018, când procentul a fost de 74%. Pentru diminuarea acestor practici înşelătoare pentru consumatori, instituţiile noastre vor supraveghea piaţa şi în perioada următoare cu aceeaşi atenţie", susţin reprezentanţii ANPC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Termenul pentru depunerea...
Curtea Constituţională discută,...
Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...
UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...
Ministerul Finanțelor...
INS: Înmatriculările auto...
Legea care majorează capitalul...
OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...
Miliardarul Elon Musk,...
Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...
Comisarul european pentru...
După ce Australia a devenit, în...
Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...
Leul s-a apreciat uşor, marţi,...
În contextul informațiilor...
Suprapunerile de atribuții...
Informaţiile zilei pentru fermieri.
Acord comercial între SUA şi...
Fostul secretar de stat în...
Senatul a adoptat pe 10...