Apartamentele noi din București s-au scumpit. Cu cât au crescut prețurile

Autor: Delia Gheață
Data actualizării:
Data publicării:
Blocuri
Blocuri
O analiză realizate pe diferite segmente de locuințe, de la accesibile, la lux, precum și pe zone rezidențiale. 

Preţurile apartamentelor noi din Bucureşti au crescut, în medie, cu 10% - 22%, în cel de-al doilea trimestru din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, conform unei analize de specialitate, publicată marţi.

Pe segmentul locuinţelor accesibile (mass-market), preţurile sunt cuprinse între 1.250 şi 1.600 euro/mp util, cea mai mare creştere în trimestrul II al acestui an, faţă de intervalul similar din anul anterior (22%). Comparativ cu primul trimestru al acestui an, s-au observat mici corecţii pe anumite zone, în medie observându-se totuşi o creştere de 5% a preţurilor solicitate.

Totodată, în sectorul 6 (cu precădere în zonele Militari, Drumul Taberei şi Apusului), s-a înregistrat o creştere semnificativă de la un an la altul, cuprinsă între 13% şi 35% a preţului solicitat.

Conform analizei Premier Estate Management şi Imobiliare.ro, în privinţa segmentului de locuinţe mediu, cu preţuri solicitate cuprinse între 1.650 şi 2.150 euro/mp util, se observă o creştere de 10%, de la an la an, şi o stagnare a preţului fată de începutul acestui an. Zonele analizate pe acest segment sunt: Iancului, Mihai Bravu, Eroii Revoluţiei, Dristor şi Bucureştii Noi.

La categoria "Mediu - Superior", în perioada aprilie - iunie 2022, preţurile pe metrul pătrat util oscilează între 2.200 şi 2.500 euro, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv o stagnare în comparaţie cu primele trei luni din anul curent. Zonele analizate pe acest segment includ: Timpuri Noi, Parcul Carol, Băneasa şi Tineretului.

Potrivit sursei citate, segmentul Premium, adică locuinţele cu preţuri cuprinse între 2.500 şi 2.700 euro/mp util, a cunoscut o scumpire de 10%, în intervalul analizat, iar zonele vizate au fost: Aviaţiei, Dacia, Dorobanţi, Eminescu, Floreasca, Universitate şi Piaţa Victoriei.

De asemenea, în ceea ce priveşte segmentul de lux - proprietăţi cu preţuri ce depăşesc 2.900 de euro/mp, se constată o apreciere de 20% faţă de anul trecut şi o stagnare în perioada aprilie - iunie în comparaţie cu lunile anterioare. Pe lista zonelor analizate se află: Aviatorilor, Herăstrău, Kiseleff, Nordului şi Piaţa Romană.

Chiriile, în plină ascensiune

Chiriile încep să se scumpească în marile centre universitare din România, pe ultima sută de metri. În mai puțin de o lună și jumătate studenții vor merge din nou la cursuri. Iar cu cât apartamentele sau garsonierele sunt mai aproape de o facultate, cu atât prețul lor este mai mare spre deosebire de alte zone.

În București, cele mai căutate zone sunt: Grozăvești, Politehnica și Lacul Tei. Aici, un apartament cu două camere se închiriază și cu 430 de euro, iar o garsonieră ajunge să depășească suma de peste 350 de euro, pe lună.

Spre deosebire de capitală, în Cluj chiriile sunt mai scumpe. De exemplu, un apartament cu două camere în zona Zorilor ajunge la 600 de euro pe lună, iar o garsonieră la 450 de euro pe lună.

Cluj-Napoca conduce în topul chiriilor din România, oraşul fiind urmat la mică distanţă de Bucureşti, Iași şi Braşov, alte centre universitare importante.

Cu toate acestea, un sondaj arată că tinerii alocă în medie doar 300 euro pe lună pentru un apartament cu două camere. Studenții pot opta și pentru a sta la cămin pe perioada studiilor, însă de cele mai multe ori sunt prea puține locuri alocate.

Distribuirile în căminele studențești se fac în funcție de medie, opțiunea studentului și disponibilitate, la fiecare început de an universitar.

Citește și A cumpărat un întreg cartier din greșeală

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Germania / FOTO: Unsplash
Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Trebuie să pună mâna pe carte / FOTO: Freepik
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com

BCE ar putea reduce dobânda la 2% până în vară

Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...

007 / FOTO: Wikipedia
Completare document / FOTO: Freepik

pixel