App Store se schimbă. Apple face modificări pentru a se adapta la noile reguli UE

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Freepik.com
Freepik.com
Apple schimbă regulile în App Store-ul european pentru a evita noi amenzi uriașe, relatează Reuters.

Apple a anunțat modificarea comisioanelor și regulilor din App Store pentru utilizatorii din Uniunea Europeană, în încercarea de a se conforma cu Legea privind piețele digitale (DMA) și de a evita amenzi zilnice ce pot ajunge la 50 de milioane de euro.

Potrivit noilor reguli, dezvoltatorii care continuă să vândă prin App Store vor plăti un comision de 20% pentru fiecare achiziție — nivel care poate scădea până la 13% în cadrul programului dedicat micilor afaceri.

Pentru cei care aleg să direcționeze utilizatorii către sisteme de plată externe, Apple va percepe un comision cuprins între 5% și 15%, în funcție de circumstanțe. În premieră, dezvoltatorii vor putea include oricâte linkuri externe doresc pentru a redirecționa utilizatorii către metode alternative de plată.

Modificările vin în contextul în care Comisia Europeană a acordat Apple un termen de 60 de zile pentru a se conforma legislației DMA, care interzice blocarea accesului către canale alternative de plată. În caz contrar, compania risca penalizări de 5% din venitul său global mediu zilnic — adică aproximativ 50 de milioane de euro pe zi. Până acum, Apple a fost deja sancționată cu 500 de milioane de euro în aprilie, pentru barierele anticoncurențiale din App Store.

„Comisia Europeană solicită Apple o serie de modificări suplimentare în App Store. Nu suntem de acord cu această decizie și vom face apel”, a declarat Apple într-un comunicat.

Executivul european a precizat că va analiza măsurile propuse pentru a evalua conformitatea cu DMA. În acest sens, va consulta părțile interesate și operatorii de pe piață înainte de a lua decizii suplimentare.

Criticile nu au întârziat să apară. Tim Sweeney, CEO al Epic Games — companie cunoscută pentru conflictul juridic prelungit cu Apple — a numit noile reguli „un simulacru de concurență corectă în piețele digitale”. „Aplicațiile cu sisteme de plată alternative sunt nu doar taxate, ci și comercial limitate în App Store”, a scris Sweeney pe platforma X (fostă Twitter).

Apple nu a oferit un răspuns imediat la comentariile CEO-ului Epic Games.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
e-Factura / Foto: Freepik
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

Lapte praf
Donald Trump vorbește cu jurnaliștii lângă Air Force One
Lingouri de aur
Panouri solare / Foto: Freepik
Centrala nucleară avariată de la Fukushima
Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Mariusz Kozlowski, CEO Paralela 45
Donald Trump
Șantier / Foto: Freepik
Banca Nationala a României
România, pe harta marilor investitori

pixel