Apple direcționează 2,5 miliarde dolari pentru a combate o criză

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Compania Apple a achiziţionat startup-ul britanic Spectral Edge
Compania Apple a achiziţionat startup-ul britanic Spectral Edge
Grupul american Apple Inc a anunţat luni că va direcţiona 2,5 miliarde dolari pentru a combate o criză de locuinţe accesibile, care a dus la creşterea preţurilor în statul California, cea mai mare parte din bani fiind dedicată fondurilor care vor fi gestionate împreună sau de către autorităţile statului California, transmite Reuters.

Un miliard de dolari va merge spre un fond comun cu autorităţile statului şi care va impulsiona proiectele de locuinţe accesibile care suferă întârzieri sau stagnări. Un alt miliard de dolari va merge spre un fond gestionat de stat pentru cei care îşi cumpără prima casă şi care va oferi asistenţă financiară profesorilor, asistentelor şi membrilor echipajelor de intervenţie rapidă, precum ofiţeri de poliţie şi pompieri. Restul de 500 milioane de dolari vor merge spre eforturi similare în regiunea din nordul statului California, unde companiile din sectorul tehnologiei au generat critici din partea locuitorilor, care le consideră vinovate pentru creşterea rapidă a preţului locuinţelor.

Paradox. Telefoanele mobile devin tot mai puțin ... mobile

Într-un interviu acordat Reuters, directorul general de la Apple, Tim Cook a spus că grupul "s-a simţit dator" să contribuie la rezolvarea crizei de locuinţe din California. Actualul sediu central Apple, în Cupertino, California, este amplasat la o distanţă mai mică de cinci mile (opt kilometri) de casa unde Steve Jobs şi Steve Wozniak au asamblat primele computere Apple în anii '70.

"Vrem să fim siguri că acesta va fi un loc viu în care oamenii pot trăi şi creşte o familie. Şi nu există nicio îndoială că astăzi acest lucru nu este posibil pentru mulţi oameni, că regiunea suferă de pe urma unei crize locuinţe accesibile", a spus Tim Cook. "Sectorul tehnologiei a crescut foarte mult şi a devenit o parte importantă a economiei. Am dori să fim o parte a soluţiei şi de acea ne alăturăm", a adăugat directorul Apple.

Anunţul celor de la Apple vine după ce alte mari companii din sectorul tehnologic, precum Facebook Inc şi Alphabet
Inc, grupul care deţine motorul de căutare online Google, au promis fiecare un miliard de dolari pentru iniţiativele destinate construirii de locuinţe în California în timp ce Microsoft a alocat 500 milioane de dolari pentru o iniţiativă similară în Seattle, statul Washington. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa

pixel