Arabia Saudită își dorește o vitrină pentru turismul său. Ce a ales

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Raliul Dakar, a cărui viitoare ediţie se va desfăşura în luna ianuarie
Raliul Dakar, a cărui viitoare ediţie se va desfăşura în luna ianuarie
Raliul Dakar, a cărui viitoare ediţie se va desfăşura în luna ianuarie, în premieră, în Arabia Saudită, va pune în lumină potenţialul turistic al acestui regat, a cărui imagine a fost pătată de abuzurile faţă de drepturile omului, potrivit unui responsabil sportiv saudit, informează AFP.

Pentru prinţul Abdulaziz bin Turki al-Faisal, care prezidează Autoritatea saudită pentru sport, acest raliu va oferi ocazia punerii în valoare a bogăţiei turistice a Arabiei Saudite, într-un moment în care această ţară, dominată de un islam ultraconservator, îşi afişează voinţa de a atrage turiştii străini.

Piața petrolului a scăpat de sub control. Prețurile, în picaj

'Lumea va vedea caracterul pitoresc al ţării noastre şi minunatul său deşert', a declarat acest oficial pentru presă, la situl din Qiddiya, un oraş nou aflat în construcţie, în apropierea capitalei Riad.

Organizatorii acestui raliu de 12 zile, în deşertul saudit, au recunoscut caracterul foarte controversat al alegerii Arabiei Saudite, unde femeile, de exemplu, au obţinut abia în urmă cu un an dreptul să conducă maşini, însă pariază pe dorinţa de 'deschidere' a autorităţilor saudite, conform directorului cursei, David Castera. Startul Raliului Dakar 2020 se va da pe 5 ianuarie, la Jeddah, cursa urmând să se încheie pe 17 ianuarie, după 7.800 km în deşert, la Qiddiya. Arabia Saudită a început să ofere în septembrie vize turistice, pentru prima oară în istoria sa, în scopul diversificării resurselor sale şi a pregătirii pentru o economie fără petrol.

Însă această ţară, în care alcoolul este interzis şi unde domină segregaţia între sexe, nu este foarte atrăgătoare pentru turismul internaţional, cu excepţia miilor de pelerini musulmani care vin în fiecare an la locurile sfinte de la Mecca sau Medina. De câţiva ani, regatul ultraconservator a mizat pe sport pentru a-şi îmbunătăţi imaginea. Astfel, Arabia Saudită a găzduit deja Supercupa Italiei, în luna ianuarie, şi organizează începând de anul trecut o cursă de Formula E (electrică), iar acum se pregăteşte pentru Raliul Dakar. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...

Parcare. Foto: Freepik.com
Metrou Unirii 2

Guvernul a aprobat bugetul Metrorex. Care sunt cifrele

În şedinţa de joi, 16 octombrie, a Executivului, a fost...

Ghișeu / Foto: Freepik

Top experiențe de toamnă în Delta Dunării și pe litoral

Toamna aduce o atmosferă calmă atât în Delta Dunării,...

Vedere aeriană a unui terminal petrolier din Portul Constanța / Foto: Oil Terminal

Guvernul vrea să taxeze și terminalele petroliere private

Guvernul pregătește o modificare amplă a legislației...

Cumpărături online / sursa foto: Freepik.com
Calcule și socoteli

ANAF: procedura de anulare TVA trece exclusiv online

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Finantare. Sursa: Freepik.com
Grecia. Foto: Freepik.com
ASF trebuie să mai lucreze pe text
CET Grozăvești / Foto: Radu Tuta / Agerpres
Fabrică de îmbuteliere a apei / Foto: Freepik

Guvernul scumpește apa minerală „la izvor”: cât va costa

Executivul dezbate în ședința de miercuri, 16 octombrie,...

Șofer de TIR / Foto: Freepik

CCR are o veste proastă pentru șoferi

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins...

Jurnaliștii părăsesc Pentagonul / Foto: Captură video

O ruptură istorică între Pentagon și presă

Peste 30 de jurnaliști de apărare și corespondenți...

Livrator de mâncare / Foto: Freepik
Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...


pixel