Atac TERORIST la Viena: Focuri de arme, morți, răniți VIDEO

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Există victime și printre polițiști
Există victime și printre polițiști
Echipaje ale serviciilor de urgenţă din Viena au raportat luni seara mai mulţi morţi şi răniţi pe fondul a ceea ce ministerul de interne austriac a calificat drept un "aparent atac terorist" în curs de desfăşurare în capitala Austriei, potrivit informaţiilor transmise de agenţia de presă APA, citate de dpa.

"Din punct de vedere numeric nu putem oferi o cifră exactă, suntem încă în procesul de a obţine o imagine de ansamblu", a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă.

APA a raportat, de asemenea, moartea unui ofiţer de poliţie.

Până acum cel puţin trei persoane au fost internate în spital.

Focuri de armă au fost auzite în centrul Vienei, conform unui anunţ făcut pe Twitter de departamentul de poliţie, în timp ce în presă au apărut informaţii despre un atac asupra unei sinagogi.

Agenţia de presă austriacă APA, care citează ministerul de interne, a informat că un atacator a fost ucis, iar cel puţin un suspect a fost arestat.

Citește și TESTAREA populației! Cum fac alții? Soluție SIMPLĂ aplicată la Viena

Ministrul de interne Karl Nehammer, care a vorbit despre un "aparent atac terorist", a declarat că autorităţile presupun că mai mulţi suspecţi sunt încă liberi.

O mare parte din centrul oraşului este blocată de poliţie, iar transportul public în zonă a fost oprit. Locuitorilor li s-a cerut să nu îşi părăsească locuinţele.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBusiness
Viscolul a închis mai multe drumuri
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ninsoarea a afectat transportul în comun din Capitală / Foto: Liliana Zamarcaru
Aeroportul Otopeni / Inquam Photos / Octav Ganea
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Tren Coralia Stream
Banca Națională a României
Bursa / Foto: Freepik
Ministerul Finanțelor
Cvadricilul care a luat foc în cartierul Crângași din București / Foto: Cosmin Enache / Inquam Photos
ANAF SAF-T
Viitoarea centrală SMR a Rolls-Royce
Veste bună pentru românii care dețin credite. Indicele ROBOR scade
Benzinărie

Carburanții urcă din nou. Cât plătești acum pentru un plin

Prețurile la carburanți au înregistrat o creștere ușoară...

Bogdan Ivan
Ger și viscol
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness

Ce este inflația și cum afectează economiile populației

Inflația este unul dintre cei mai invocați termeni din...

Microbuze
Pilonul III de pensii / Foto: freepik.com

ASF consolidează cadrul de autorizare în Pilonul III

Autoritatea de Supraveghere Financiară a adoptat și...

Oleoductul Drujba
Exploatare minieră de suprafață / Foto: BHP
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...


pixel