Atenţie! Înşelătorie în numele Poştei Române

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Oficiu Poștal / Foto: Poșta Română
Oficiu Poștal / Foto: Poșta Română
O nouă înşelătorie în numele Poştei Române.

Compania Naţională "Poşta Română" atrage atenţia tuturor clienţilor săi asupra celei mai recente campanii de phishing care foloseşte identitatea companiei pentru a înşela utilizatorii.

"În ultimele zile, au fost raportate numeroase cazuri în care atacatorii trimit mesaje tip SMS - smishing ce par a fi de la Poşta Română, solicitându-le destinatarilor să acceseze un link pentru a completa date personale necesare livrării unui colet.

Atenţie ! Mesajele conţin un link scurtat (short URL) care redirecţionează utilizatorii către un website ce imită vizual pagina oficială a Postei Române. Scopul acestei pagini false este de a colecta informaţii sensibile, cum ar fi datele personale sau detaliile financiare ale victimelor.

Compania Naţională, Poşta Română" le reaminteşte tuturor persoanelor care primesc astfel de mesaje să nu dea curs solicitării. În plus, iată ce trebuie să faceţi dacă primiţi un astfel de mesaj suspect:

Nu acţionaţi impulsiv. Citiţi cu atenţie conţinutul mesajului şi verificaţi dacă există detalii care par suspecte sau neobişnuite.

Nu deschideţi mesajul. Marcaţi-l imediat ca Spam.

Nu accesaţi link-ul. Orice link dintr-un SMS care vă solicită informaţii personale trebuie considerat suspect.

Faceţi o sesizare. Raportaţi orice astfel de incident către Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) la adresa: https://dnsc.ro/contact.

Poşta Română subliniază că nu solicită niciodată clienţilor să furnizeze informaţii bancare confidenţiale, numere de card sau coduri PIN şi nici efectuarea de plăţi online ale unor taxe de livrare şi recomandă tuturor clienţilor să fie extrem de vigilenţi.

Fiţi precauţi şi informaţi şi nu divulgaţi niciun fel de date personale sau financiare în urma unor astfel de solicitări", transmite compania.

 

Campanie, Oamenii din Poşta Română"

Şefa de promoţie de la Laude-Reut - internul de la Comunicare şi Relaţii Publice al Postei Române

Programul de internship al Postei Române continuă să atragă tineri cu un potenţial extraordinar, dornici să înveţe şi să îşi depăşească limitele. Astăzi, dorim să aducem în prim-plan o altă stagiară deosebită, Teodora Năstasă, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul structurii Comunicare şi Relaţii Publice.

Vorbitoare de engleză, franceză şi portugheză, Teodora a început cu entuziasm programul de internship la Poşta Română. Şefă de promoţie la prestigiosul liceu Laude-Reut, Teodora este acum studentă în anul III la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. Ambiţioasă, serioasă şi hotărâtă - aceste trei cuvinte o caracterizează perfect pe Teodora la prima vedere.

În vârstă de 21 de ani, Teodora se află la prima sa experienţă de internship, dorind să înţeleagă cum funcţionează mecanismele şi procesele decizionale într-una dintre cele mai mari companii din România: Poşta Română. Cu un simţ etic şi al răspunderii foarte dezvoltat, Teodora ne vorbeşte despre experienţa sa educaţională: "Experienţa acumulată pe parcursul anilor de liceu la Complexul Educaţional Laude-Reut este nepreţuită. Am avut oportunitatea de a participa în numeroase proiecte, precum ArtSafari, internship la BCR, Conferinţa 2DayAmbassador, prin intermediul cărora am întâlnit persoane deosebite în domeniul lor de activitate şi am avut diverse experienţe educative."

Referitor la primele zile din cadrul Programului de internship al Postei Române, Teodora ne-a mărturisit: "Am aplicat din proprie iniţiativă pentru acest internship la Poşta Română şi am fost nespus de bucuroasă când am fost acceptată. Persoanele din această companie sunt foarte amabile, mai ales colegii mei de la Comunicare şi Relaţii Publice, care m-au întâmpinat călduros şi m-au ajutat încă din primele momente de la intrarea în birou. De asemenea, mediul de aici este foarte dinamic, simt că mereu este ceva de făcut şi că întotdeauna pot ajuta pe cineva."

Suntem încântaţi să avem în cadrul Postei Române tineri cu o pregătire atât de solidă, care se bucură de primii paşi în lumea reală a pieţei muncii, lucrând alături de angajaţi experimentaţi, gata să le ofere sprijin la începutul carierei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social

pixel