Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice
Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...
"O veste bună are şi domnul ministru de la Fonduri Europene: cardurile de energie aflate acum în circulaţie, respectiv peste 1,5 milioane, au fost alimentate cu o nouă tranşă, în valoare de 700 lei pentru fiecare beneficiar. Iar noile carduri, aflate în proces de distribuire, vor fi alimentate cu banii după ce Poşta Română va anunţa că au ajuns la cei aproape 400.000 de beneficiari", a anunţat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.
Citiţi şi: Cardul de energie. Ce documente trebuie să prezentaţi pentru plata facturilor. Află dacă trebuie aduse în original
În 6 septembrie, Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR) a anunţat că Etapa a doua a Programului de sprijin privind plata facturilor la energie a demarat în 5 septembrie.
"Etapa a doua a demarat cu tipărirea şi împlicuirea a peste 370.000 de carduri noi de către Fabrica de Timbre, sucursală specializată a Companiei Naţionale "Poşta Română". Noile carduri sunt destinate persoanelor recent intrate în sistem, precum şi celor care între timp şi-au schimbat adresa de domiciliu. Pe de altă parte, cei care îşi păstrează calitatea de beneficiar din prima tranşă vor putea folosi cardurile şi pentru tranşa a doua. Totodată, ca şi în cazul primei tranşe, şi de această dată poştaşii au început să colecteze declaraţiile pe propria răspundere de la beneficiarii cardurilor de energie care au domiciliu fără nomenclator stradal, situaţie predominantă în mediul rural", a precizat Poşta Română.
Atât cardurile aferente primei tranşe, cât şi cele aferente celei de-a doua tranşe pot fi folosite până la data de 27 decembrie 2023.
Beneficiarii acestui ajutor sunt: pensionari cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv; pensionari de invaliditate cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv; persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv; familie cu alocaţie de susţinere; familie/persoană cu ajutor social.
Serviciile acoperite prin Programul "Cardul de energie" vizează posibilitatea achitării facturilor curente sau restante pentru: energie electrică, energie termică în sistem centralizat, butelie cu GPL propan pentru încălzire (exclus butelie GPL butan pentru uz casnic - gătit), gaze, lemne pentru foc (lemn rotund şi despicat de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cum, resturi de lemn, tocătură provenită din lemn etc.), păcură, peleţi şi alte materiale doar pentru încălzire (de pildă, apă geotermală, cărbune, brichete rumeguş).
Cei care beneficiază de acest program trebuie să prezinte la momentul plăţii: cardul de energie valabil, primit prin Poşta Română; actul de identitate; factura curentă sau restantă.
În cazul unora dintre servicii va fi nevoie de alte documente justificative care fac dovada datoriei curente şi/sau restante faţă de furnizorul de energie şi/sau, după caz, faţă de asociaţia de proprietari/locatari (înştiinţare de plată, certificat de validare a datoriei, bonuri fiscale), a mai arătat sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...
Prețul petrolului Brent este...
Administrația Fondului pentru...
O eventuală majorare a...
Cancelarul german Friedrich...
Centrul INFOTRAFIC din cadrul...
Programul Rabla ar putea...
Florin Bănică a declarat la...
Agenția Națională de...
Prețurile la carburanți au...
Societatea de Transport...
Presiunile inflaționiste venite...
Statele Unite conduc detașat...
Curtea Supremă a Rusiei a...
Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...
Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...
România ar putea închide Planul...
Dacia pregătește, potrivit unor...
Gigantul francez al retailului...
Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...
Un nou val de demisii zguduie...
India şi Statele Unite au...