Austriecii vor ca Executivul să plafoneze preţul alimentelor

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Studiu al Comisiei Europene: Cum va arăta 2023 din punct de vedere al securității alimentare / Photo by cottonbro
Studiu al Comisiei Europene: Cum va arăta 2023 din punct de vedere al securității alimentare / Photo by cottonbro
Circa 93% dintre austrieci se pronunţă în favoarea subvenţionării de către Guvern a alimentelor şi/sau pentru impunerea unor plafoane pentru preţurile de vânzare la consumatori, pentru a contracara scumpirea motivată de inflaţia ridicată, relatează agenţia EFE.

Acesta este rezultatul unui sondaj derulat de firma de consultanţă Oliver Wymann, care a chestionat o mie de cetăţeni austrieci, potrivit agenţiei APA.

Inflaţia în Austria, care a ajuns la nivelul de 10,5%, interanual, şi este cea mai ridicată din ultimii peste 70 de ani, îi face pe cetăţeni să se îndrepte spre magazine cu mari reduceri, care câştigă clienţii în detrimentul lanţurilor de supermarketuri tradiţionale.

Doar 13% dintre cei chestionaţi au spus că nu au fost afectaţi de puternica scumpire a alimentelor şi mai puţini, 7%, consideră că Executivul nu trebuie să intervină pe piaţă, ci mai degrabă să rămână în afara procesului de stabilire a preţurilor. 

La cât va ajunge pensia minimă garantată începând din 1 ianuarie 2023

Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică proiectul deja celebrei Ordonanțe de Urgență prin care sunt majorare veniturilor românilor, în special a celor vulnerabili. 

Documentul prezintă în detaliu toate măsurile prevăzute pentru 2023, de la creșterea punctului de pensie, la ajutoarele acordate de stat pentru persoanele cu venituri mici, inclusiv la plata facturilor la energie. 

În privința pensiilor, având în vedere că, din prima zi a anului viitor, punctul de pensie se va majora cu peste 10%, conform documentului lansat în dezbatere și care, pentru a intra în vigoare, trebuie adoptate de Guvern și publicate în Monitorul Oficial, astfel că pensia minimă garantată va ajunge la 1.125 de lei.

Proiectul de OUG pus în dezbatere acum la Finanțe stabilește că punctul de pensie ajunge de la 1 ianuarie la valoarea de 1.785 de lei, iar, începând cu 2024, această valoare se va majora cu rata medie anuală a inflației, plus 50% din creșterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Cât despre indemnizația socială pentru pensionari (așa-zisa pensie minimă garantată) va fi de 1.125 de lei, de la 1 ianuarie.

Proiectul de față cuprinde mai multe măsuri ce vizează pensionarii față de cele anterior prezentate, printre care și un sprijin destinat celor cu pensii mici, ce va fi acordat între 600 și 800 de lei. Reamintim că și în 2022, pensionarii cu venituri mai mici de 2.000 de lei au primit de la stat, în luna iulie, un ajutor financiar unic în valoare de 700 de lei.

Aceste măsuri sunt necesare, spunea premierul săptămâna trecută, deoarece “perioada pe care o traversăm este una marcată de multiple crize la nivel mondial și trebuie să asigurăm o amortizare a efectelor generate de inflația crescută”.

Citește și Majorarea pensiilor militare. Procentele cu care cresc de la 1 ianuarie

Printre veniturile care vor crește de la 1 ianuarie se numără și pensiile militarilor. Noua ordonanță prevede că pensiile militarilor vor crește diferențiat, astfel că nu se aplică unitar același procent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare SAF-T / Foto: Freepik
România, harta regiunilor istorice / Foto: Freepik
Mașini în parcare / Foto: Freepik
Fabrica. Foto: Pexels.com
Bosch
Sondă de foraj

OMV și NOC confirmă descoperiri majore de țiței în Libia

Libia revine în prim-planul energetic: noi descoperiri...

Florin Barbu
Curs valutar. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
Grafic / FOTO: Freepik
Christine Lagarde, șefa Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Eoliană / Foto: Freepik
Bursa de pe Wall Street / FOTO: Freepik
Alexandru Nazare / Foto: Facebook
Poștașul vine cu plicul / FOTO: Poșta Română
Sediu Agenției Naționale de Integritate
Reabilitare termică a unui bloc / Foto: Arhivă
ANAF
Black Friday / Foto: Freepik

Cum să nu iei țeapă de Black Friday

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor...

OpenAI
Aptiv, Ineu
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze

pixel