Inițiatorii actului normativ propun ca valabilitatea acestei autorizații să fie de 24 de luni, perioadă în care lucrările de execuție trebuie demarate. Dacă nu se reușește finalizarea construcției, valabilitatea autorizației va fi prelungită, dar numai dacă ele au început în termenul inițial de doi ani.
Noutatea este că valabilitatea va fi limitată la o perioadă maximă de cinci ani. Altfel spus, toate lucrările trebuie efectuate în termen de 60 de luni de la emiterea autorizaței, dar numai dacă ele au fost demarate în primii doi ani. În prezent nu există un termen limită fix. În cazul în care lucrările nu încep în primele 24 de luni, valabilitatea autorizației se pierde.
Citește și Autorizație de construire. Cât îi costă pe români obținerea actelor necesare
În schimb, rămâne nemodificată prevederea conform căreia nu este necesar un nou certificat de urbanism dacă nu se schimbă caracteristicile construcției, iar o altă autorizație de construire va fi necesară numai în cazul în care vor apărea modificări de temă ale construcției în timpul executării lucrărilor sau înainte de recepționarea lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Termenul pentru depunerea...
Curtea Constituţională discută,...
Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...
UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...
Ministerul Finanțelor...
Nestle România a decis...
INS: Înmatriculările auto...
Legea care majorează capitalul...
OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...
Miliardarul Elon Musk,...
Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...
Comisarul european pentru...
După ce Australia a devenit, în...
Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...
Leul s-a apreciat uşor, marţi,...
În contextul informațiilor...
Suprapunerile de atribuții...
Informaţiile zilei pentru fermieri.
Acord comercial între SUA şi...
Fostul secretar de stat în...