Averea de 3 mil. de lei nu poate fi justificată de primarul din Corbeanca

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Agenția Națională de Integritate
Agenția Națională de Integritate
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Curtea de Apel Bucureşti în legătură cu faptul că Anton Valeriu, primarul comunei Corbeanca, judeţul Ilfov, nu poate justifica o avere de 3 milioane lei prin veniturile realizate.

"Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 3.061.855 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Anton Valeriu împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Anton Valeriu împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice", transmite ANI într-un comunicat de presă.

Un alt caz de avere nejustificată este cel unui viceprimar din comuna Rona de Sus (judeţul Maramureş), Ioan Ruscovan. ANI susţine că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 770.574 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către viceprimar împreună cu familia.

De asemenea, Mariana Sîrbuleţ, consilier local în comuna Bucşani, judeţul Dâmboviţa, nu poate justifica o avere de 216.137 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro

pixel