Avertisment de la retaileri. Mall-urile nu se deschid de luni

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Va fi un protest de lungă durată
Va fi un protest de lungă durată
Membrii RORETAIL nu îşi vor redeschide, la începutul săptămânii viitoare, magazinele în centrele comerciale care au continuat să solicite plata chiriei pentru ultimele luni, în condiţiile în care, prin acte normative, activitatea retailerilor a fost oprită, informează Organizaţia Patronală a Retailerilor din România.

În data de luni şi marţi, respectiv 15 şi 16 iunie, magazinele vor rămâne închise în centrele comerciale care au solicitat plata chiriilor pentru ultimele luni. De miercuri 17 iunie, magazinele vor fi redeschise, însă afişând public protestul comercianţilor, iar personalul va purta banderolă şi însemne specifice. Protestul RORETAIL este declarat pe o perioadă nedeterminată, până la soluţionare.

Potrivit secretarului general al organizaţiei, Cosmin Savu Cristescu, membrii RORETAIL solicită chirie zero pentru perioada în care nu au fost lăsaţi să utilizeze aceste spaţii şi adaptarea contractelor la trafic şi vânzări, după deschiderea magazinelor.

"Nu doar toţi proprietarii de mall-uri, dar şi autorităţile române trebuie să înţeleagă responsabilitatea ce le revine în a nu împinge în colaps industria de retail non-alimentar. Cerem corectitudine şi solidaritate. Cerem normalitate: zero chirie pentru perioada în care nu am fost lăsaţi să utilizăm aceste spaţii. Ne gândim la angajaţii noştri cărora vrem să le păstrăm parcursul profesional. Ne gândim la clienţii noştri care îşi doresc produsele noastre şi merită diversitate de oferte. Ne gândim la antreprenorii români - furnizori, producători, comercianţi - care merită o cotă de piaţă în propria ţară", a declarat Cosmin Savu Cristescu.

Citește și Premierul Orban: Se redeschid mall-urile. De când și cum

Organizaţia Patronală a Retailerilor din România este o asociaţie înfiinţată în anul 2014, care grupează peste 800 de magazine din România (branduri naţionale şi internaţionale) şi însumează peste 10.000 de angajaţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Bani. Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier

pixel