Avertismentul ANPC înainte de 1 martie

Autor: Matei Ion
Data publicării:
ANPC avertizează românii în legătură cu locurile din care ne facem cumpărăturile
ANPC avertizează românii în legătură cu locurile din care ne facem cumpărăturile
ANPC lansează un avertisment pentru cei care vor să cumpere mărțișoare de 1 Martie. Printre sfaturile șefului ANPC, Paul Anghel, se numără atenția la locul de unde se cumpără mărțișoarele și la ambalaj.

Este foarte important de unde alegem să cumpărăm mărţişoarele, spune Paul Anghel.

„Mărţişoarele se vând peste tot, la tarabe, supermarket-uri, magazine de bijuterii și târguri de cadouri organizate în perioada premergătoare zilelor de 1 și 8 martie. Dacă optăm pentru o bijuterie fină din aur, argint sau bătută cu pietre semipreţioase, ar fi bine să o cumpărăm numai din magazine autorizate care vând bijuterii. Un mărţişor din argint vândut la colţ de stradă şi care costă câțiva lei nu poate fi din argint. Oferirea drept mărțisor a unei bijuterii din metal prețios, cu sau fără pietre prețioase, a devenit din ce în ce mai obișnuită, astfel că piața metalelor prețioase oferă o gamă foarte largă de produse, de la clasicele modele de mărțișoare la bijuteriile foarte sofisticate”, susține acesta.

Indiferent de ce mărţişor vom alege, acesta trebuie să aibă un ambalaj, respectiv un plic, o cutiuţă, un săculeţ: „Nu cumpărați mărţişoare cu ambalajul rupt, mototolit, murdar sau pătat. Și ambalajul contează foarte mult. Verificați ca şnurul să nu se desprindă, să nu se deşire şi să fie de calitate. Pentru consumatori, informarea poartă un rol esențial înainte de cumpărarea propriu-zisă”.

Cel mai important lucru care trebuie luat în considerare atunci când se cumpără acest tip de produse este încrederea pe care o oferă furnizorul de astfel de bunuri: „De exemplu, unul din lucrurile de care trebuie să se țină seama este autorizația eliberată de către ANPC operatorilor economici care desfășoară operațiuni cu metale prețioase, a cărei copie trebuie să fie afișată într-un loc vizibil, în interiorul magazinului. Sfătuiesc consumatorii să evite cumpararea mărțișoarelor din metale prețioase și/sau pietre prețioase de la vânzătorii ambulanți”.

5.000 de măşti pentru copii, retrase de pe piață

La achiziționarea mărțișoarelor/bijuteriilor din metal prețios consumatorii trebuie să aibă în vedere următoarele:

- să solicite informații complete despre produs, preț, condiții de cumpărare;
- să se asigure că primesc un Certificat de calitate în original, care trebuie să conțină obligatoriu:
▪ detalii corecte, precise și complete referitor la produsul cumpărat (tilul metalului, natura pietrelor etc);
▪ datele de identificare ale operatorului economic de unde se achizitionează produsul.
- să se asigure că primesc factura fiscală sau bonul fiscal care să justifice achiziționarea produsului;
- să ceară informații suplimentare despre garanția oferită produsului și eventualele probleme de service ce pot să apară
- să verifice politica, respectivului operator economic, de returnare a bunurilor, în cazul apariției unor defecte ulterioare.

„În această perioadă un pericol real la achiziționarea de mărțișoare/bijuterii din metale prețioase îl reprezintă contrafacerile. Contrafacerile în domeniul metalelor prețioase sunt multe și pot îmbrăca diverite forme precum: Imitațiile: există mai multe metale și aliaje ce pot semăna vizual cu metalele prețioase. Atunci când sunt realizate bijuterii sau alte obiecte din aceste metale, ele ar putea induce în eroare și un ochi mai experimentat decât al consumatorului obișnuit, dacă nu se realizează o analiză specifică. La fel ca și în cazul metalelor prețioase, există o serie de contrafaceri întâlnite în domeniul pietrelor prețioase. Îmbrăcând forme chimice diverse, de la banale sticle și materiale reproduse sintetic, toate aceste imitații sunt periculoase întrucât sunt aproape imposibil de depistat fără o analiză riguroasă de laborator. În sens larg, absolut orice piatră care nu este ce susține descrierea sa, reprezintă o imitație”, adaugă Paul Anghel.

Apoi, trebuie avute în vedere umpluturile: „uneori construcția sau model unei bijuterii prezintă cavități ce pot fi umplute în mod nepermis cu metal comun, cu metal prețios cu titlu inferior sau chiar cu alt metal prețios decât cel de la suprafață. Aceste cavități sunt închise cu abilitate, umplutura nepermișă devenind practic „invizibilă” ochiului neavizat. Dacă un obiect din metal prețios, are și elemente din metal comun sau oțel, datorate design-ului, orice producator serios, specifică pe aceste elemente componente cuvântul metal sau steel”.

De asemenea, există obiecte din metal comun acoperite cu un strat subțire de metal prețios. Aceste obiecte nu pot fi depistate decât după o analiză a obiectului de către specialiști.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Factură energie electrică

Ce se întâmplă cu facturile la energia electrică

Ce se întâmplă cu facturile la energia electrică. Cine...

FOTO: Freepik@EyeEm

Miliardarul Porsche sapă tunel privat în Salzburg

Wolfgang Porsche sapă un tunel privat spre centrul...

FOTO: Captură Facebook@Bogdan Ivan/Prima TV
Este o veste bună pentru cele doua banci
Inteligența artificială va prelua o serie de meserii de la oameni / Foto: Freepik

România devine hub al inteligenței artificiale în Europa

România se conectează la rețeaua europeană de...

București / Foto: Oana Pavelescu
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Donald Trump la Națiunile Unite

Trump declanșează concedieri masive în guvern

Președintele Donald Trump a anunțat concedieri masive în...

bogdan ivan - FOTO: Agerpres
Schimb valutar. Freepik.com
Agenție BRD
Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe
Foto: Facebook Patronatul Societatilor din Constructii
Fermieri / Foto: Freepik
Radu Hanga / FOTO: Facebook BVB
Bani / FOTO: Freepik
Ilie Bolojan
Factura. Freepik.com
Facturi. Sursa: Freepik.com
Firma saraca - patron bogat. Sursa: Freepik.com
Congresul CECCAR
Curier. Foto: pexels.com
Contabilitate / Foto: Freepik
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
WhatApp / Foto: Freepik

Sprijin pentru sezonul rece 2025-2026. Decizia Guvernului

Guvernul a aprobat cadrul legal care permite...

Salariu / Foto: pexels.com

pixel