Avertismentul OMV Petrom: Va fi un dezastru pentru piaţa românească de gaze

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Se pun în pericol proiecte importante
Se pun în pericol proiecte importante
Proiectul ordonanţei de urgenţă cu privire la noile măsuri fiscale anunţat marţi de ministrul Finanţelor va avea un puternic impact negativ asupra sectorului energetic din România, asupra securităţii energetice, a locurilor de muncă şi investiţiilor şi va arunca arunca piaţa de gaze din România înapoi cu cel puţin 10 ani, potrivit reprezentanţilor OMV Petrom.

"Dacă vor fi implementate, măsurile vor arunca piaţa de gaze din România înapoi în timp cu cel puţin 10 ani, la stadiul de piaţă reglementată şi departe de a fi liberalizată. Investiţiile joacă un rol fundamental în creşterea economică viitoare. În absenţa unei economii deplin funcţionale, investiţiile, disponibilitatea produselor şi serviciilor, locurile de muncă şi creşterea economică sunt ameninţate", afirmă aceştia într-un comunicat.

Referitor la plafonarea preţului gazelor naturale la 68 lei/MWh, pe o perioadă de trei ani, reprezentanţii companiei atrag atenţia că stabilirea în mod artificial a unui preţ la care producătorii sunt obligaţi să comercializeze gazele încalcă regulile Uniunii Europene privind piaţa liberă, distorsionează concurenţa, discriminează producătorii români faţă de importatori şi poate avea consecinţe grave asupra aprovizionării cu gaze.

Producția, în picaj

"Producţia de gaze din România ar scădea în următorii ani ca urmare a reducerii investiţiilor. Preţul stabilit artificial la 68 de lei/MWh pune în pericol proiecte importante de investiţii din domeniu. Importurile de gaze ar creşte, cu impact puternic asupra securităţii energetice a României şi cu creşterea preţului la gaze în viitor. În lipsa investiţiilor, producţia internă de gaze naturale este de aşteptat să scadă în mod abrupt, iar diferenţa ar fi acoperită de importuri suplimentare de gaze, care sunt semnificativ mai scumpe. Potrivit estimărilor OMV Petrom, în lipsa oricăror investiţii, importurile ar putea creşte până la 40%-50% din consum în 2030 (faţă de aproximativ 10% în prezent), din cauza scăderii producţiei naţionale", se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, nivelul mai scăzut al investiţiilor ar afecta piaţa muncii. OMV Petrom este unul dintre cei mai mari angajatori privaţi din România, cel mai mare contribuabil la bugetul de stat şi cel mai mare investitor privat. În plus faţă de cei 13.000 de salariaţi proprii, OMV Petrom lucrează cu un număr mare de companii româneşti care au aproximativ 40.000 de salariaţi.

Cel mai mare contribuabil

"Suntem profund îngrijoraţi cu privire la măsurile care sunt impuse fără studii de impact şi fără nicio consultare prealabilă. Astfel de măsuri au efect negativ asupra atractivităţii României pentru investitori, descurajează proiectele de investiţii şi afectează în mod negativ economia şi forţa de muncă", mai spun reprezentanţii OMV Petrom.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu peste 27 de miliarde de euro plătiţi sub formă de taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 - septembrie 2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe
Administrator de firmă / Foto: Freepik
Programul Rabla
Magazin Loro Piana
Factură energie electrică
Amazon Iași
Clădire cu risc seismic
Curs valutar
ANAF / Foto: DCBUsiness
Temu / Foto: DCBusiness
Rovinieta
Benzinărie / Foto: Freepik
Un bărbat ține în mâini documente naziste descoperite recent în Palatul Justiției din Buenos Aires / Foto: Reuters
Caschetă de militar
Tanczos Barna, Ilie Bolojan și Cseke Attila
Agenția Fitch Ratings
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik
Petroliști / Foto: Enrique Marcarian / Reuters
Curtea Constituțională
Muncitor
Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor
Muncitori în fața unui panou de comandă / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar

pixel