Avionul prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu, scos la licitație. Ce preț are BIJUTERIA

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Ministrul Economiei a precizat că i-a transmis o invitaţie omologului său de la Ministerul Apărării Naţionale pentru a vizita împreună compania Aerostar. 
Ministrul Economiei a precizat că i-a transmis o invitaţie omologului său de la Ministerul Apărării Naţionale pentru a vizita împreună compania Aerostar. 
Rombac ''Super One-Eleven'', considerat o bijuterie a industriei aeronautice locale, prin lansarea căreia fostul dictator Nicolae Ceaușescu a dorit o încununare a independenței industriei românești, este scos la licitație pe 27 mai, pentru prețul de pornire de doar 25.000 de euro.

În august 1982 era prezentat public primul și singurul avion de pasageri construit în România – ROMBAC 1-11 (sau Rombac One-Eleven), iar primul zbor oficial a fost executat în toamna aceluiași an pe aeroportul Băneasa, în fața întregii conduceri a statului român. Zborul inaugural cu pasageri al avionului ROMBAC 1-11 avut loc un an mai târziu, în ianuarie 1983, pe ruta București-Timișoara, iar prima cursă externă a acestui aparat a fost efectuată în martie același an pe ruta București-Londra. Astfel, România devenea primul stat comunist din lume, exceptând URSS, care producea un avion de pasageri cu reacție, motoarele fiind fabricate în țara noastră la uzinele Aerofina și Turbomecanica, sub licență Rolls Royce.

Prințul Charles vrea să schimbe REGULILE Casei regale. Ce are de gând

Avionul „Super One-Eleven” a fost folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu timp de 4 ani, între 1986 și 1989. 

Deşi a fost exploatat ani buni, chiar şi în zone de zbor dificile, niciun aparat construit la comanda lui Nicolae Ceaușescu nu s-a prăbuşit şi niciun pasager nu a murit la bord. De-a lungul istoriei aviației mondiale, există foarte puține tipuri de aeronavă care să aibă cifra zero în dreptul accidentelor mortale.

Alături de modelul "Super One-Eleven" ce a aparținut lui Nicolae Ceaușescu este scos la licitație și avionul prezidențial "Negrești", folosit pentru zborurile prezidențiale din timpul primului mandat al președintelui Ion Iliescu. Acest avion este ultimul Rombac 1-11 construit în România, efectuând primul zbor în 1989 și are prețul de pornire de 25.000 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Președintele Nicușor Dan conduce ședința CSAT

Situaţia sistemului energetic al României, analizată în CSAT

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anuţat vineri, că va...

Foto: Oana Pavelescu
PPC
Timpul de lucru. Foto: Freepik.com
foto: pexels.com
factura energie. Freepik.com
Banca Națională a României
Freepik.com

Start optimist la BVB: Majoritatea indicilor, în urcare

Bursa de Valori Bucureşti începe ziua pe verde:...

Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/birou-masa-de-lucru-laptop-barba-i-6803551/
Paste. Foto: Freepik.com
Dosar. Foto: Pexels.com
Banca Naționala a României
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Factură energie electrică

România, din nou în zona roșie a hărții energetice europene

Prețul energiei electrice în România a ajuns joi, 23...

Benzinărie Lukoil
Google / Foto: Unsplash
Un fermier culege boabe de cafea / Foto: Unsplash
Petroliști Aramco / Foto: Aramco
George Niculescu
Tom Ford Oud Voyager, Dior Bois d’Argent Esprit de Parfum, Van Cleef & Arpels Moonlight Cherry, Hermès Barénia Eau de Parfum Intense, Gucci Muschio di Luce
Radu Miruță
Procesoare / Foto: Freepik
Contor electric
Bursa de Valori București

Companiile energetice și băncile domină rulajele la BVB

Bursa de Valori București a încheiat ședința de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Rabla. Foto: Pexels.com
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distrus de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
TVA / Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu
Un muncitor manevrează un utilaj industrial / Foto: Freepik

pixel