Avocatul Poporului atacă decizia Primăriei București de a ridica autovehiculele

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate.
Regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate.
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi solicită Prefectului Municipiului Bucureşti atacarea în contencios a Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate pe reţeaua principală de străzi a Capitalei.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, hotărârea respectivă "nesocoteşte normele legale în aplicarea cărora a fost dată şi stabileşte competenţa alternativă a poliţiştilor rutieri sau locali în constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor principale, iar nu competenţa exclusivă a poliţiştilor rutieri, astfel după cum aceasta este reglementată de lege".

"HCGMB decide că, în calitate de agenţi constatatori, poliţiştii locali pot dispune măsura ridicării, prevederi ce contravin în mod flagrant art. 64 din OUG nr. 195/2002 şi art. 2031 şi art. 2032 din HG nr. 1361/2006", adaugă sursa citată.

De luni începe ridicare mașinilor parcate ilegal în București. Lista completă a străzilor

Avocatul Poporului apreciază că hotărârea în cauză "este un act administrativ care ar fi trebuit să se limiteze la a reglementa măsuri tehnice de realizare a ridicării şi depozitării autovehiculelor în sarcina operatorilor şi nu să reglementeze atribuţii în sarcina poliţiştilor rutieri, statutul juridic şi atribuţiile acestora fiind reglementate prin lege specială".

Avocatul Poporului solicită CGMB să reanalizeze legalitatea actului administrativ emis. De asemenea, cere reprezentanţilor administraţiei publice locale să dispună măsurile care se impun pentru amplasarea, în zonele de unde autovehiculele pot fi ridicate, a unor avertismente vizuale care să conţină informaţiile necesare astfel încât eventualii contravenienţi să fie informaţi atât în legătură cu sancţiunile aplicabile, cât şi cu posibilitatea recuperării autovehiculului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu

pixel