Banca Centrală Europeană ar putea reduce din nou dobânda în decembrie

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Banca Centrală Europeană / Foto: BCE / Flickr
Banca Centrală Europeană / Foto: BCE / Flickr
Oficialii Băncii Centrale Europene (BCE) consideră foarte probabilă o nouă reducere a dobânzii în decembrie, pe fondul așteptărilor ca inflația să ajungă la 2% mai repede decât estimările inițiale, potrivit unor surse apropiate discuțiilor, notează Bloomberg.

Inflația ar putea atinge ținta mai devreme

Conform acestora, creșterea prețurilor ar putea ajunge la nivelul țintit în primul sau al doilea trimestru din 2025, mult mai devreme decât proiecțiile actuale ale BCE. Această evoluție ar deschide calea pentru noi măsuri de relaxare monetară.

O eventuală reducere a dobânzii la ultima ședință din 2024 ar contribui și la susținerea economiei europene, aflată într-o perioadă dificilă, și ar asigura o „aterizare lină”, spun aceleași surse.

BCE a tăcut în privința unor viitoare decizii

Un purtător de cuvânt al BCE a refuzat să comenteze informațiile.

Banca a operat joi a treia reducere a costului de împrumut din acest an, motivată de semnalele negative din sectorul privat și de o încetinire mai accentuată decât se preconiza a prețurilor din zona euro. Astfel, rata depozitului a scăzut la 3,25%, față de un maxim anterior de 4%.

Deși inflația a coborât la 1,7%, oficialii BCE anticipează o accelerare temporară a acesteia înainte ca nivelul de 2% să fie atins durabil. În plus, o ajustare subtilă în comunicarea băncii indică posibilitatea ca această țintă să fie atinsă în prima jumătate a anului viitor, mai devreme decât se preconiza inițial.

Lagarde, reținută în declarații

Președinta BCE, Christine Lagarde, nu a oferit detalii clare despre calendarul viitoarelor reduceri de dobândă, subliniind totuși că riscurile pe partea de scădere a inflației prevalează asupra celor de creștere.

Pe piețele financiare, investitorii și-au ajustat pariurile privind relaxarea monetară, așteptându-se acum ca reducerile de câte un sfert de punct procentual să continue până în aprilie 2025, și nu doar până în martie. Totodată, unii traderi iau în calcul o reducere de 50 de puncte de bază în decembrie.

Cu toate acestea, o astfel de măsură nu a fost discutată la reuniunea din această săptămână, potrivit surselor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik
Pompier / Foto: Freepik

SAFE: Dotări de nivel occidental pentru ISU și DSU

România intră, prin programul european SAFE, într-o nouă...

Euro. Foto: Freepik.com
Vizita in Germania
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Hidroelectrica a s-a listat la Bursa de Valori București

Acţiunile Hidroelectrica au ajuns la un maxim istoric

Capitalizarea bursieră a companiei a urcat la 62,3...

Euro digital. Sursa: Freepik.com
Muncitor / Freepik
România / sursa foto: Freepik.com / frimufilms

Unde se trăieşte cel mai bine în România

Analiză privind calitatea vieţii în oraşele ţării.

Foto: Freepik.com

2025, primul an pe profit pentru Boeing de după 2018

Boeing a raportat marţi primul său profit net anual de...

13 februarie, zi cheie pentru finanţele României

Ministrul Finanţelor, declaraţii după întâlnirea cu...

Jocuri de noroc. Foto: Pexels.com
Mihai Daraban
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Freepik.com
Impozit minim global / Foto: Freepik
Alexandru Nazare / Foto: Facebook
AI a dus la scumpirea componentelor din domeniul IT
Banca Naționala a României
Freepik.com
Antonio Costa, Narendra Modi și Ursula Von Der Leyen

Modi anunță încheierea acordului istoric între India și UE

India și Uniunea Europeană au finalizat luni un acord de...

Strângere de mână / FOTO: Freepik
RCA
Lingouri de argint / Foto: Unsplash

pixel