Băncile europene explodează pe bursă după pauza anunțată de Trump

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Totul crește / FOTO: Freepik
Totul crește / FOTO: Freepik
În ultimele cinci sesiuni, sectorul bancar a pierdut 17%. Acum se grăbește să recupereze.

Băncile europene înregistrează joi creșteri spectaculoase pe piețele bursiere și se îndreaptă către cea mai mare apreciere zilnică din ultimii cinci ani, după ce președintele Donald Trump a anunțat miercuri o pauză de 90 de zile privind aplicarea tarifelor vamale „reciproce”, cu excepția celor care vizează China.

Indicele sectorial bancar urca cu 7,3% în jurul orei 09:35 GMT, în timp ce indicele Stoxx600 avansa cu 5,02% în același interval. Sectorul bancar, care a pierdut 17% în ultimele cinci sesiuni, ar putea marca astfel cea mai puternică revenire zilnică de la noiembrie 2020, dacă tendința se menține.

În Franța, BNP Paribas, Crédit Agricole și Société Générale înregistrau creșteri de peste 8%, comparativ cu o avansare de 5,5% pentru indicele CAC 40 în același moment.

Și băncile spaniole Santander și Sabadell, alături de cele italiene UniCredit, Intesa Sanpaolo și BPER Banca, se apreciau cu peste 9%.

În restul Europei, instituții precum Deutsche Bank, Commerzbank, Raiffeisen Bank, Danske Bank și Nordea Bank consemnau creșteri de peste 7%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...


pixel