România, exportator net de energie electrică. Hidro și hidrocarburile duc azi greul
Sistemul energetic național a...
Începând, probabil, după luna martie, persoanele cu handicap vor putea primi bani pentru recuperare sau reabilitare sub forma unor tichete acordate anual la recomandarea medicului de familie sau a specialistului. În orice caz, așa prevede un proiect de lege privind susţinerea procesului de dezinstituţionalizare a persoanelor adulte cu dizabilităţi şi aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia şi de prevenire a instituţionalizării.
Inițial, propunerile se regăseau în alt proiect de lege, respins însă în decembrie, deoarece prevederile au fost incluse în proiectul (mai complex) care a fost promulgat azi.
După ce proiectul va fi publicat în Monitorul Oficial, Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap va prevede că persoanele cu dizabilități vor putea primi, în fiecare an, următoarele ajutoare din partea statului:
- 12 tichete pentru persoanele cu handicap grav
- 6 tichete pentru cei cu un handicap accentuat.
Potrivit actului normativ promulgat astăzi, tichetele vor putea fi folosite pentru recuperare sau reabilitate prin terapia bazată pe recuperare medicală sau kinetoterapie, în funcție de diagnosticul principal și de fiecare dizabilitate.
Aceste tichete se vor acorda la recomandarea medicului de familie sau a celui specialist, pe baza planului de abilitare-reabilitare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap.
Valoarea tichetelor va fi stabilită și actualizată anual, prin hotărâre de Guvern, și va fi suportată integral din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, prin casa de asigurări de sănătate de care aparține persoana cu handicap sau din fonduri externe nerambursabile.
După cum menționează, în contextul acestei informații, publicația Avocatnet, acest lucru este necesar, spuneau inițiatorii proiectului din care au fost preluate măsurile, pentru operaționalizarea unei prevederi deja existente în această Lege a drepturilor persoanelor cu handicap, respectiv cea care obligă autoritățile publice să dezvolte programe care să includă și să recunoască sportul ca mijloc de recuperare.
Metodologia de acordare, utilizare și decontare a tichetelor va trebui aprobată, prin ordin comun al ministrului sănătății și a celui al muncii, în cel mult 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestui proiect de lege. Acest lucru înseamnă, în cel mai optimist scenariu și dacă Guvernul stabilește valoarea tichetului, că abia după luna martie vor putea fi acordate aceste beneficii.
Citește și Poșta Română, anunț important privind livrarea pensiilor
Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale. În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48%). Citește mai departe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Sistemul energetic național a...
Argintul s-a prăbușit cu 30%...
Guvernul a aprobat o modificare...
Bitcoin, cea mai mare...
India și Uniunea Europeană au...
Legea care majorează capitalul...
Arieratele bugetului general...
Furnizorul de componente auto...
Prăbușire istorică a...
O modificare importantă în relația dintre contribuabili...
Guvernul federal al Statelor...
Sistemul electroenergetic al...
Guvernul calmează haosul din...
Nvidia intenționează să facă o...
Cel puțin o persoană a murit și...
Companiile cu capital românesc...
Actorul american Steven Seagal...
Probleme grave în rețeaua...
Zvonurile despre anulări în...
Circulaţia pe drumurile...
Numărul beneficiarilor de...
Antifrauda la nivel național:...